x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Obezii şi anestezia

Obezii şi anestezia

de Steluta Indrei    |    31 Mar 2011   •   19:31

Pacienţii obezi prezintă un risc de două ori mai mare de a suferi complicaţii din cauza anesteziei generale, comparativ cu persoa­ne­­le care au greutate normală, arată un studiu publicat în Bri­tish Journal of Anaesthesia. Po­tri­vit autorilor, principalele ris­curi suferite de obezi în timpul anesteziei generale sunt tul­bu­ră­rile de respiraţie, leziunile neurologice sau chiar moartea. Dr Nick Woodall susţine că, în ca­zul obezilor, anestezia gene­rală tre­bu­ie să fie bine pregătită, iar în li­mi­ta posibilităţilor este bine să fie înlocuită cu anestezia locală.

×
Subiecte în articol: sănătatea familiei