x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Pachet de ţigări european

Pachet de ţigări european

de Magda Marincovici    |    07 Dec 2007   •   00:00
Pachet de ţigări european
Sursa foto: PHILIPPE HUGUEN/

De la 1 iulie 2008, avertismentele inscripţionate pe pachetele de ţigări vor fi mai mari, corectăndu-se astfel neconcordanţele dintre prevederile existente in legislaţia noastră şi cea a Uniunii Europene.

De la 1 iulie 2008, avertismentele inscripţionate pe pachetele de ţigări vor fi mai mari, corectăndu-se astfel neconcordanţele dintre prevederile existente in legislaţia noastră şi cea a Uniunii Europene.

Pentru a corecta unele neconcordanţe intre cele două legislaţii, Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) iniţiază un proiect de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii 349/2002. In acest sens, proiectul propune ca "suprafaţa ocupată de textul care avertizează asupra consecinţelor fumatului să crească, prin neincluderea chenarului negru care inconjoară avertismentul. Dimensiunea chenarului va avea intre 3 şi 4 mm grosime", precizează medicul Magdalena Ciobanu, expert MSP pentru controlul tutunului la Comisia Europeană.

La produsele din tutun care nu se fumează (mestecat, prizat) se va inscripţiona in limba romănă următorul avertisment: "Acest produs din tutun poate să dăuneze sănătăţii tale şi provoacă dependenţă". Aceste modificări sunt in concordanţă cu legislaţia UE la care, evident, Romănia trebuie să se alinieze.

PICTOGRAME. Proiectul de ordonanţă mai conţine şi propunerea ca pe pachetele de ţigări să apară o pictogramă, dintre pictogramele existente pe site-ul MSP. Trebuie precizat că, potrivit legislaţiei UE, mărirea suprafeţei inscripţionate cu avertismente este obligatorie, in timp ce tipărirea unei pictograme pe pachetul de ţigări este o recomandare. La ora actuală, pachete de ţigări cu pictograme se comercializează in Belgia, in Olanda şi Marea Britanie vor apărea anul viitor, iar in Elveţia din 2009. Proiectul de ordonanţă al MSP conţine recomandarea privitoare la pictogramă, "deoarece este in creştere numărul fumătorilor tineri, in acest mod incercăndu-se convingerea acestora să renunţe, iar a tinerilor nefumători să nu se lase ispitiţi de acest viciu", spune medicul Magdalena Ciobanu.

Stocul de produse din tutun aflat deja in circuitul comercial la data intrării in vigoare a acestor modificări (1 iulie 2008) şi care nu indeplineşte condiţiile legii va fi lichidat in termen de 12 luni. Proiectul de Ordonanţă va fi pus pe site-ul MSP imediat după finalizare.

magda.marincovici@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă