Pe asfalt, piciorul retezat şi cartea

Am văzut-o alergând după un autobuz. Alergare cu spor, fără balansare, de răţoi. "Pot să dansez şi învârtita de Maramureş! Am alergat, acum, după autobuz, fiindcă nu am maşina la mine, fiindcă şofez un Renault fără nici o adaptare pentru piciorul meu din plastic şi metal."

Pentru că Adela Ioana Semeni Marchiş din Sighetul Marmaţiei are o proteză de picior. Urmărindu-i mersul, doar o privire atentă poate sesiza o foarte uşoară şchiopătare. Tânăra de 22 de ani s-a născut printr-un hazard nenorocit fără laba piciorului. Acum, are 22 de ani şi nu numai că a terminat facultatea, dar este şi aproape gata cu masteratul în informatică la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Adela Ioana Semeni Marchiş poartă proteză de la 1 an. Până acum, la vârsta de 22 ani, a schimbat peste 40 de proteze de picior. "Am crescut împreună cu Dan Fridrich, marele realizator de proteze, am mers împreună cu dânsul. Domnul Fridrich mi-a făcut proteze de la vârsta de 1 an şi acum am această performantă proteză executată de dânsul la Rosal Ortopedic, cunoscuta firmă de proteze şi orteze pe care o conduce." Prima proteză, după naştere, pentru bebeluşul Adela Ioan care nu avea laba piciorului, deci prima proteză pentru fetiţa de 1 an, avea dimensiunile unui tub de pastă de dinţi. Iar actuala proteză cu articulaţii deştepte din plastic, metal şi subansambluri ingenioase îi permite să danseze, să alerge, să conducă o maşină normală, ba chiar să-şi modifice unghiul gleznei din metal, astfel încât să-şi cumpere şi pantofi cu toc, dar şi o sanda de vară. Curajoasa Adela Ioana, care şi-a luat viaţa în piept cu un veritabil eroism, spune: "pot merge cu proteza şi la bal, dar să şi port şlapi în bucătărie". În spatele acestei teribile victorii încape orice victorie în viaţă. I-au fost alături nişte părinţi bravi, care s-au purtat cu ea precum cu un copil normal şi i-au dat imbold, chef de performanţă în învăţătură şi aplomb pe drumul destinului.  

Se luptă pe viaţă şi pe moarte pentru drepturile oamenilor cu un beteşug de sănătate dr în drept Luminţa Gheorghiu, fostă vicepreşedintă a Autorităţii pentru handicapaţi, apoi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi în ultima legislatură senator. Sufletistă şi pricepută, Luminţa Gheorghiu este speranţă pentru aceşti oameni greu încercaţi de destin. Pe bună dreptate a fost declarată fiica de onoare a judeţului Argeş şi al comunei natale. Luminiţa Gheorghiu mi l-a prezentat şi pe un alt brav luptător cu nedreptatea destinului:  Gheorghe Aştilean, pictor din Cluj. Cu ani în urmă, a doua zi după ce a trecut cu bine Bacalaureatul, adolescentul Ghiţă Aştilean s-a dus la cimitir să pună un bucheţel de flori la mormântul bunicului. Hazardul ticălos a făcut ca, trecând pe o alee din cimitir, să se prăbuşeacă peste el un monument funerar şi să-l îngroape în pietre. A rămas paralizat de la mijloc în jos şi cu toate că de atunci se află într-un scaun cu rotile, a terminat "artele plastice" şi a făcut o pictură a fostului Papă Ioan Paul. Portretul fostului Papă este singurul tablou din România din galeria de artă a Vaticanului.

Tot o tragedie din timpul terminării liceului a adus-o şi pe Iuliana Costache în situaţia de a purta o proteză de la şold în jos. Cu câteva luni înainte de Bacalaureat, traversa Strada Viilor ţinând la piept cărţile de matematică. I-a căzut pe jos o culegere de probleme de matematică şi s-a aplecat să-şi ridice preţioasa carte. Moment în care un tramvai i-a zdrobit piciorul. Au rămas pe asfalt cartea de matematică şi piciorul distrus. Ţopăia în cârje, dar s-a dus la examenul de Bacalaureat pe care l-a trecut cu notă bună. Tot campionul protezării Dan Fridrich i-a executat o proteză excelentă, cu care merge şchiopătând aproape insesizabil. Iuliana Costache, cu un picior de plastic şi metal, este una dintre cele mai bune funcţionare dintr-un departament de lucru cu publicul.