Primele raze de soare primăvăratic sunt o încântare după nesfârşitele luni întunecate şi friguroase de iarnă. Dar soarele nu ne este întotdeauna prieten. Razele ultraviolete pot pigmenta excesiv pielea pe anumite porţiuni, declanşând o afecţiune dermatologică ce poartă numele de melasmă. "Melanina, pigmentul care dă culoarea pielii, este în mod normal distribuit uniform pe toată suprafaţa tegumentului.
STOCKEXPERT
În cazul în care pe o anumită zonă există o concentraţie mai mare de pigment, apar pete de culoare brun, până la negru, în funcţie de cantitatea de melanină secretată de piele. Petele au forme neregulate şi sunt bine delimitate", explică dr Carmen Curea, medic primar dermatolog în cadrul Spitalului Clinic Colentina din Bucureşti. Sinteza de melanină este stimulată de razele ultraviolete, prin urmare zonele cel mai frecvent afectate de melasmă sunt cele fotoexpuse: faţă (mai frecvent pe frunte şi obraji, rar pe nas, pleoape şi bărbie), gât şi decolteu, uneori şi pe mâini. Petele se accentuează în anotimpurile însorite şi se atenuează iarna. Ele sunt mult mai frecvente la femei decât la bărbaţi, iar tenul închis predispune la apariţia acestor pete.
Tulburări hormonale
"Sinteza de melanină este controlată hormonal, iar o tulburare hormonală poate declanşa melasma. Ultravioletele reprezintă un factor agravant, dar nu este cel declanşator", precizează dr Carmen Curea. Aşa se explică de ce aceste pete apar cu precădere la gravide, la femeile cu insuficienţă ovariană sau la cele aflate la menopauză. Melasma este foarte frecventă la femeile care iau contraceptive orale, de aceea lor le este recomandată întreruperea pilulelor pe durata verii, potrivit specialistului.
Petele pot fi şterse cu creme depigmentante, dar rezultate mult mai bune are peelingul. Însă aceste soluţii nu tratează cauza melasmei şi nu pot preveni apariţia unor noi pete. Pentru a depista şi trata tulburările hormonale ce stau la originea apariţiei melasmei este necesar consultul ginecologic şi endocrinologic pentru dozarea hormonală. Petele brune pot apărea şi în urma administrării unor medicamente ce fotosensibilizează pielea sau pot fi consecinţa unor boli hepatice, care afectează metabolizarea corectă a hormonilor. "Pentru a preveni pătarea pielii, crema fotoprotectoate este sfântă. Ea trebuie să aibă un factor de protecţie ridicat (50+) şi se aplică zilnic, de la începutul primăverii şi până toamna", atrage atenţia dr Carmen Curea.
PIGMENT. Melanina, pigmentul care dă culoare pielii, este distribuit uniform pe toată suprafaţa tegumentului. Sinteza de melanină este controlată de hormonii sexuali feminini, iar o dereglare hormonală poate modifica concentraţia de melanină, pielea pigmentându-se pe anumite zone. Razele ultraviolete accentuează hiperpigmentarea.
Citește pe Antena3.ro