x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Premiera - Clinica de arsuri la standarde europene

Premiera - Clinica de arsuri la standarde europene

06 Apr 2005   •   00:00

La Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu" s-a inaugurat noul sediu al Clinicii Pediatrice de Arsuri si Chirurgie Plastica, prima unitate de acest gen din tara, realizata la standarde europene.

REALIZARE. Prof. dr. Dan Enescu (dreapta) este seful celei mai performante clinici de arsuri
In cadrul noului sediu functioneaza un departament de primiri urgente, o unitate de arsuri cu 15 paturi, un compartiment de chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva cu 17 paturi. In dotarea acestui centru de excelenta se afla si un compartiment de transplant de piele, care beneficiaza de o banca de piele. De asemenea, exista trei sali de operatii cu aparatura de ultima generatie si o sala de kinetoterapie pentru recuperarea copiilor dupa arsuri grave si traumatisme.

Profesorul doctor Dan Enescu, seful Clinicii de Arsuri, spune ca in fiecare an sunt spitalizati aproximativ 1.500 de copii cu arsuri severe, traumatisme severe de parti moi, malformatii congenitale si diformitati dobandite. Peste 50% din aceste cazuri sunt copii cu varsta cuprinsa intre 0 si 4 ani. In ultimii 15 ani, la unitatea condusa de profesorul Enescu s-a realizat o reducere spectaculoasa a ratei de mortalitate prin arsura la copil. Astfel, s-a ajuns de la 7% din cazuri in 1989 la mortalitate 0 in ultimele 18 luni. Institutia medicala inaugurata are un caracter plurivalent, fiind in acelasi timp clinica pentru tratarea arsurilor si rezolvarea cazurilor de chirurgie plastica, unitate de invatamant medical superior a UMF "Carol Davila" si centru de cercetare, a evidentiat prof. dr. Ioan Lascar, presedinte al Comisiei de Chirurgie Plastica a Ministerului Sanatatii.

"Acest proiect de importanta nationala in domeniul asistentei medicale de urgenta a copilului, unicat in Romania, a fost initiat in 1999 si finantat de Ministerul Sanatatii si de doua fundatii olandeze", a afirmat conferentiar doctor Coriolan Ulmeanu, directorul Spitalului pentru Copii "Grigore Alexandrescu". Noul sediu al Clinicii de Arsuri si Chirurgie Plastica a fost realizat si cu sprijinul Primariei Sectorului 1 si al fostului primar Vasile Gherasim. (Steluta Indrei)

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă arsuri