x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Primii ochi albaştri

Primii ochi albaştri

de Steluta Indrei    |    10 Feb 2008   •   00:00
Primii ochi albaştri
Sursa foto: iSTOCK/

Culoarea deschisă a ochilor este rezultatul unei mutaţii genetice care a apărut în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, se arată într-un articol publicat în revista Human Genetics. Primii oameni cu ochi albaştri au trăit acum 8.000-10.000 de ani în regiunea Mării Negre, susţin cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga.

Culoarea deschisă a ochilor este rezultatul unei mutaţii genetice care a apărut în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, se arată într-un articol publicat în revista Human Genetics.

 

Primii oameni cu ochi albaştri au trăit acum 8.000-10.000 de ani în regiunea Mării Negre, susţin cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga.

“Înainte, toţi oamenii aveau ochi căprui”, spune profesorul Hans Eiberg, coordonatorul stu­diu­lui şi şeful Departamentului de biologie celulară şi moleculară de la Universitatea din Copenha­ga. Mutaţia care a avut loc la nivelul genei OCA2 (cromozomul 15) a dus la apariţia primilor oa­meni cu ochi albaştri. Gena OCA2 este im­plicată în producerea melaninei, pigmentul care dă culoare pie­lii, a părului şi a ochilor. Mu­t­a­ţia nu a anihilat complet activitatea genei OCA2, ci doar i-a limi­tat câmpul de acţiune, ceea ce a dus la scăderea cantităţii de me­la­nină la nivelul irisului. În forma extremă a mu­ta­ţiei, gena OCA2 este complet de­­z­ac­tivată. În acest caz, corpul nu mai secretă deloc melanină, iar omul respectiv este albinos. 

 

ANALIZĂ. Hans Eiberg şi echi­pa sa au analizat ADN-ul a 800 de persoane cu ochi albaştri din mai multe ţări, printre care Ior­dania, Danemarca şi Turcia. Cer­cetătorii danezi au analizat sec­venţele de ADN de pe gena OCA2 şi mutaţia genetică asociată cu reducerea producţiei de me­la­nină. Ei au observat că subiecţii aveau aceeaşi mutaţie genetică, si­tuată pe aceeaşi secvenţă ADN. Ceea ce i-a condus la ideea că persoanele cu ochi albaştri au un strămoş comun. Cercetătorii nu pot afirma cu precizie momentul în care a avut loc mutaţia, dar bănu­iesc că s-a întâmplat în urmă cu 10.000 de ani, când a avut loc o creş­tere ra­pidă a populaţiei da­to­rită răs­pândirii agriculturii dinspre Orientul Mijlociu spre nordul Europei.

 

steluta.indrei@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă ochi