Unul dintre defectele importante ce apar în regimul alimentar al omului modern se referă şi la alimentele din ce în ce mai moi prin prelucrare şi preparate termic din ce în ce mai mult.
Unul dintre defectele importante ce apar în regimul alimentar al omului modern se referă şi la alimentele din ce în ce mai moi prin prelucrare şi preparate termic din ce în ce mai mult. Nu mai vorbim de alte consecinţe rele, ci ne referim la efectele proaste asupra danturii omului zilelor noastre. Dentiţia este cu atît mai bună, cu cît este pusă să mestece zdravăn, să lucreze asupra unor alimente care au o consistenţă tare. S-a constatat că oamenii preistorici aveau dinţi perfecţi, deşi nu se inventaseră stomatologii. Şi aceasta tocmai pentru că mestecau vîrtos de toate, chiar şi carne crudă. În farfuriile omului de azi întîlneşti însă mîncare de consistenţă moale, astfel încît dinţii nu mai sînt supuşi unor eforturi gîndite de Creator să le facă bine. Dar alimentaţia cu produse de consistenţă moale aduce şi alte necazuri. Astfel, omul este invitat să mestece în grabă şi superficial. Este o mare greşeală, fiindcă o parte din digestie începe chiar din cavitatea bucală, unde alimentele sînt măcinate, dar şi îmbibate cu tot felul de sucuri care pornesc digestia încă din gură. Cînd omul mestecă superficial, dă mai mult de lucru stomacului, care trebuie să preia el sarcinile de mărunţire şi de digerare. Sarcini prea mari. Ca să nu mai amintim că, mestecînd conştiincios, dai ocazia şi senzorilor de saţietate să intre în funcţiune mai devreme, să-ţi dea semnalul de săturare, astfel încît omul să nu se îngraşe.
Citește pe Antena3.ro