x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Razboi impotriva acidului

Razboi impotriva acidului

19 Oct 2004   •   00:00

In articolul precedent s-a abordat boala de reflux gastroesofagian si profesorul Alexandru Oproiu a inceput prezentarea tratamentelor.

Pulsul medicinei - FLORIN CONDURATEANU

In cadrul masurilor generale s-a mentionat ca bolnavul trebuie singur sa-si selecteze acele alimente care nu-i fac rau si sa se fereasca de mancarurile care-i produc reflux. Obezitatea se insoteste si ea de reflux, asa ca suferinzii sunt sfatuiti sa mai imputineze kilogramele. Dupa cum si fumatul ar cam trebui abandonat si din pricina favorizarii de catre tigara a refluxului. Dupa masa bolnavul de reflux nu trebuie sa ridice greutati, sa evite aplecarea in fata care sporeste si ea presiunea intergastrica. Somnul trebuie sa se faca cu trunchiul usor ridicat, la 30 de grade.

In formele de reflux bland, cu 1-2 episoade pe luna, tratamentul e mai usor, cu medicamente antiacide care neutralizeaza ionii de acid din stomac. Dar asemenea starii aduse de bicarbonat, dupa neutralizarea prompta de catre aceste pastile a productiei de acid, in stomac creste ulterior mai tare aciditatea. In boala de reflux forma moderata, cu 2-3 episoade de reflux pe saptamana, se apeleaza la medicamente antisecretorii, care inhiba si blocheaza secretia de acid clorhidric. Se face tratament de 3-4 saptamani cu ranitidina, famotidina etc. si asta zilnic, nu numai cand apar arsurile. Se realizeaza o scadere continua a concentratiei de acid.

Dar cel mai eficient tratament este cel cu inhibitori de pompa de hidrogen, medicamentele de acest tip fiind omeprazolul, pantoprazolul etc. Medicamentele se administreaza pe stomacul gol, cu 30 de minute inainte de micul dejun si tratamentul dureaza 4-6 saptamani. Cand au aparut si leziuni pe esofag tratamentul se prelungeste la 8-12 saptamani. Cand se blocheaza pompa de hidrogen pot aparea si reactii adverse: fara acid in stomac nu mai exista acea prima bariera in calea microbilor, dar situatia nu este periculoasa.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă