x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Rinichiul, făntăna vieţii

Rinichiul, făntăna vieţii

de Florin Condurateanu    |    29 Iul 2007   •   00:00

Misterioase sunt teoriile chinezilor privind bolile şi sănătatea. Chinezii iau in considerare şi nivelurile de energie ale organelor, considerănd că suferinţele apar şi din cauza impotmolirii circulaţiei energiei in corp şi dezechilibrării balanţei energetice.

Medicina chineză

Misterioase sunt teoriile chinezilor privind bolile şi sănătatea. Chinezii iau in considerare şi nivelurile de energie ale organelor, considerănd că suferinţele apar şi din cauza impotmolirii circulaţiei energiei in corp şi dezechilibrării balanţei energetice. Filozofia medicinei chineze introduce in analiză şi factorul suflet. Criteriul neglijat de medicina europeană. Chinezii susţin că totul porneşte de la balanţa componentelor Yang şi Yng. Yang inseamnă bucurie şi Yng, tristeţe. Iar cănd Yang atinge un exces se transformă in Yng şi invers. Dacă un om se va bucura foarte tare, va urma o perioadă de tristeţe.

Dacă pancreasul suferă de un deficit de energie, iar stomacul este şi el intr-o etapă de sărăcie energetică, omul este tot timpul ingrijorat, nemulţumit, are tendinţa de a analiza exagerat şi amănuntele, despicănd prea mult firul in patru. Şi fiindcă a venit vorba despre energie, in medicina chineză o mare importanţă o au rinichii, despre care se zice că sunt rezervorul de energie al organismului. Medicina clasică recunoaşte că cel mai gentleman organ este rinichiul. Cănd rinichiul primeşte semnale că există criză de energie in alte organe, el cedează din propria energie. E altruist şi, pe bună dreptate, este alintat in indepărtata Asie ca "Făntăna vieţii". In rinichi se găseşte energia ancestrală, părinţii ne lasă moştenirea energetică in rinichi. Chinezii susţin că există două tipuri de spirit in corp. Spiritul superior se află in ficat şi la moarte urcă in cer, iar spiritul inferior se cuibăreşte in plămăn şi la moarte se duce cu corpul in pămănt.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă