Bebeluşul tău plânge necontenit şi nu îţi poţi da seama de ce? Un dispozitiv inteligent, care interpretează plânsul micuţului, îţi poate spune dacă el este somnoros, nervos, stresat, dacă îi este foame sau pur şi simplu este plictisit şi cere atenţia ta.
Monitorul Why Cry este de un real ajutor cuplurilor care experimentează pentru prima dată rolul de părinţi şi care nu reuşesc să găsească motivul pentru care bebeluşul lor plânge. Dispozitivul este util în primele zece luni de viaţă ale bebeluşului, adică exact în perioada în care el nu poate comunica părinţilor nevoile sale.
Invenţia aparţine inginerului spaniol Pedro Monagas, care, fiind tătic pentru prima dată, nu reuşea să îşi dea seama de ce plângea băieţelul lui şi în consecinţă nu îl putea ajuta. După cinci ani de cercetare, el a reuşit să identifice cinci tipuri de sunete şi cinci motive: oboseala, foamea, nervozitatea, stresul şi plictiseala.
Dispozitivul construit de inginerul spaniol arată ca un interfon obişnuit pentru bebeluşi, doar că el poate analiza intensitatea, frecvenţa, tonalitatea, ritmul respirator şi periodicitatea plânsului. Dacă, de exemplu, plânsul este foarte energic şi are o tonalitate foarte ridicată, este un semn că bebeluşului îi este foame. Plânsul intens, dar a cărui intensitate scade treptat şi apoi creşte din nou, sugerează existenţa unei surse de stres pentru bebeluş şi părinţii trebuie să o identifice.
MOD DE FUNCŢIONARE
Când bebeluşul începe să plângă, monitorul Why Cry înregistrează sunetele şi le procesează digital, comparându-le cu peste 100 de tipuri de plânsete stocate în memoria aparatului. După 20 de secunde, este afişată pe ecranul LCD al dispozitivului o expresie facială (imaginile smiley) care sugerează starea bebeluşului. Când părintele ajunge în cameră pentru a verifica de ce plânge bebeluşul, aparatul afişează deja motivul plânsului sau este în curs de procesare. Se poate verifica corectitudinea analizei consultând un tabel cu simptome ataşat manualului de utilizare. Potrivit producătorului, acurateţea interpretării este de 98%. Pentru a înregistra cât mai bine sunetele, monitorul nu trebuie amplasat mai departe de doi metri de patul bebeluşului, iar receptorul folosit de părinţi pentru a auzi plânsul trebuie să stea la o distanţă de cel mult 50 de metri de unitatea din camera bebeluşului.
Zgomotul de fond sau alte sunete din camera bebeluşului pot influenţa interpretarea, dar monitorul atenţionează părinţii prin afişarea mesajului "Error".
O nouă interpretare se poate face imediat, prin apăsarea a butonului "Reset". Aparatul afişează pe ecran şi temperatura şi umiditatea din camera copilului.
Why Cry a primit autorizaţie de comercializare şi există deja în România.
Preţul dispozitivului este de aproximativ 100 de euro.
Precauţii
Medicii britanici, citaţi de dailymail.co.uk, avertizează totuşi părinţii să nu se bazeze în totalitate pe acest aparat, fiindcă uneori plânsul este semn că bebeluşul are probleme de sănătate şi ele trebuie diagnosticate şi tratate. Temperatura bebeluşului, paloarea, vărsăturile sunt indicii care nu trebuie trecute cu vederea.Citește pe Antena3.ro