Timiditatea se vindecă în familie

Psihologul Ozana Ilie, de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii "Marie Curie", le recomandă părinţilor să fie atenţi la comportamentul copiilor. În cazul în care sesizează că micuţul dă dovadă de o timiditate exagerată, trebuie luate măsuri pentru ca dezvoltarea lui să nu fie afectată.

"Într-o lume în care tupeul a devenit calitate, timiditatea tinde să devină un defect. Pentru că un copil timid, care se ruşinează chiar şi când face lucruri fireşti, poate fi luat în derâdere de semenii săi", avertizează psihologul.

De aceea, este bine ca părinţii să urmărească atent comportamentul copiilor lor. Există o serie de semne care dovedesc că avem de-a face cu un copil timid.
"Vom vorbi de copiii cu timiditate exagerată, nu de cei cu unele probleme de adaptare. Astfel, un copil foarte timid nu îi priveşte în ochi pe cei cu care vorbeşte, refuză să meargă la şcoală sau la grădiniţă, se ascunde în spatele părintelui său la întâlnirea cu alte persoane, vorbeşte doar în spaţiile familiare (acasă, la bunici etc.). De asemenea, chiar micuţii care nu vor să se joace cu alţi copii, preferând siguranţa şi singurătatea căminului, pot fi încadraţi tot la categoria timizi. Dar semnul distinctiv că avem un copil timid este faptul că el se înroşeşte atunci când simte că se află în centrul atenţiei, afirmă psihologul Ozana Ilie.

Ajutor la timp
Specialistul nostru mai precizează că timiditatea, ca trăsătură de caracter, poate fi identificată chiar şi la un copil de 2-3 anişori.
Pentru ca aceşti copii să nu devină nişte tineri sau adulţi timizi, părinţii sunt cei care trebuie să le acorde o mână de ajutor încă de mici. "Renunţaţi să vă gândiţi că micuţul se va vindeca de timiditate pe măsură ce trec anii. Dacă nu e ajutat, sunt şanse mari ca el să ajungă un adult foarte timid, cu pro­bleme mult mai mari, chiar dacă, e adevărat, mare parte dintre manifestări, în timp, se mai estompează", spune Ozana Ilie.

Părinţii cu prunci timizi nu trebuie niciodată să se refere la aceşti copii cu termenul "timid". De ce? De multe ori, copiii asociază timiditatea cu ceva rău. O altă greşeală care trebuie evitată de părinţi: atitudinea lor de superprotectori. "Una dintre marile capcane în care cad adulţii este ca ei să rezolve aproape orice problemă ce aparţine copilului. Mai că unii părinţii ar rosti poezia în faţa clasei în locul copilului", avertizează psihologul Ozana Ilie.

Recomandări
Psihologul consultat de Jurnalul de sănătate recomadă, de asemenea, părinţilor:
● Să spună copiilor, înainte de a pleca din casă, că, în parc, pe stradă, în magazine etc., se vor întâlni cu alţi copii
● Să îi încurajeze pe copii să pună întrebări
● Să-i avertizeze că există posibilitatea unei nereuşite. "Dacă vor fi pregătiţi, copiii nu vor mai crede că eşecul este cauzat de timiditatea lor excesivă", subliniază psihologul nostru.
● Insistaţi cu socializarea. "Nu renunţaţi după prima tentativă. Dacă un copil a plâns sau, dimpotrivă, a tăcut în timpul unei întâlniri cu alţi prunci de vârsta sa, nu cedaţi. Până la urmă, copiii vor agrea prezenţa altor semeni de vârsta lor".
Psihologul îi sfătuieşte pe părinţii care vor să-şi ajute copiii să se vindece de timiditate să fie deosebit de discreţi în manevre. "Dacă veţi face totul pe faţă, şi chiar vă veţi lăuda cu modul cum acţionaţi, copiii vor avea senzaţia că ei singuri nu se descurcă şi că fără părinţi nu sunt capabili să se descurce".

Atenţie!
● Timiditatea depăşeşte limi­te­le normale dacă pruncul evită din acest motiv orice contact cu persoane necunoscute. În această situaţie, este obligatorie vizita la un psiholog.
● Există perioade în viaţa copiilor când aceştia se interiorizează. Părinţii nu trebuie să-şi facă griji, însă trebuie să le urmărească evoluţia, pentru a şti cum să gestioneze situaţia.

Atenţie la timizii "închipuiţi"
Părinţii ar trebui să urmărească dacă nu cumva micuţii lor doar mimează timiditatea. "În anumite familii pot exista copii timizi, dar şi copii mai puţin timizi. Dacă în familie sunt doi fraţi, dintre care unul timid şi părinţii îl favorizează pe acesta, evident, celălalt se va simţi frustrat şi chiar ignorat. De aceea, unii dintre ei pot imita la rândul lor semnele timidităţii din dorinţa de a fi şi ei băgaţi în seamă", precizează psihologul Ozana Ilie.

Specialistul mai avertizează asupra copiilor care mimează timiditatea doar pentru a trage foloase. "La şcoală sau la grădiniţă, învăţătorii sau educatorii au tendinţa de a nu le pune prea multe întrebări copiilor timizi. De aceea, pentru a profita, unii copii se dau timizi. Ţine de capacitatea fiecărui cadru didactic să descopere dacă timiditatea e reală sau doar prefăcută", spune Ozana Ilie.