Tulburarea bipolară

Familia Douglas este din nou pe prima pagină a ziarelor. Din păcate, nu pentru realizările lor profesio­nale, ci din cauza problemelor medicale. După ce cunoscutul Michael Douglas a anunţat anul trecut că suferă de cancer oro-faringian în stadiu avansat, pentru care urmează un tratament agresiv, soţia sa, actriţa Catherine Zeta Jones, care l-a sus­ţi­nut intens în această perioadă difici­lă, a fost diagnosticată de curând cu o maladie psihică. Artista, în vârstă de 41 de ani, a fost internată pentru câteva zile într-o clinică pentru tulbu­rare bipolară de tip II. Ceea ce trebu­ie reţinut este însă atitudinea remar­ca­­bilă a celebrei actriţe şi a familiei acesteia. Astfel, Catherine nu a ezitat să recurgă la tratament de specialitate şi chiar la internarea într-un spital, fără a se teme de comentarii rău­tă­cioa­se, fără a se ascunde de presă şi fani, fără a aştepta vindecarea prin suplimente. Este o atitudine pozitivă, un exemplu pilduitor într-o lume în care prea des maladiile psihice sunt considerate un stigmat sau, mai grav, sunt ignorate.

Tulburarea bipolară (cunoscută în trecut sub denumirea de psihoză maniaco-depresivă) este o afecţiune caracterizată prin modificări ale dispoziţiei, cu alternanţa unor episoade de mânie (hiperactivitate psihică) şi depresie. Perioadele pot dura săp­tă­mâni sau luni, se pot succede de câ­te­va ori în viaţă sau de mai multe ori pe an sau chiar în aceeaşi zi. Simpto­mele sunt resimţite de bolnav cu in­ten­sitate diferită, uneori proe­mi­nând mânia, alteori depresia. În afara acestor episoade, pacienţii prezintă o sta­re şi un comportament normal. Este o maladie care afectează 1%-2% din populaţie (în SUA, de exemplu, sunt aproximativ 6 milioane de bolnavi), cuprinzând în mod egal ambele sexe. Boala debutează, de obicei, în adolescenţă. Dar este diagnosticată şi la adultul tânăr (între 20 şi 30 de ani), oricum înainte de 50 de ani.

Există mai multe forme de boală, cele mai importante fiind tipul I în care episoadele maniacale sunt pu­ternice, putând pune uneori viaţa bolnavului în pericol. Tipul II de boa­lă este o formă mai uşoară, în care mâ­­nia este mai puţin intensă. Cauza ma­la­diei nu este cunoscută, fiind in­cri­minaţi factori genetici, hormo­nali, dezechilibre ale neurotrans­mi­ţă­to­rilor cerebrali etc. Stresul emoţional sau social, abuzul de alcool sau consumul de droguri pot constitui factori declanşatori.

Episoadele maniacale se caracterizează prin: euforie, optimism exagerat, supraevaluare a propriei persoane, creştere a energiei, vorbire rapidă, gândire alertă, dar cu scăderea capacităţii de concentrare şi erori de judecată, scădere a nevoii de somn, comportament neglijent, plin de riscuri (care poate determina bolnavul să ia decizii greşite pe plan fi­nan­ciar, profesional, sexual). Pacientul prezintă iritabilitate, agresivitate, agitaţie şi confuzie. Aceste episoade sunt urmate de perioade de depresie, cu tristeţe, lipsă de spe­ranţă, sentiment de vină sau de inutilitate, de gânduri despre moarte sau suicid, mo­dificări de apetit, tulburări de somn, dureri cronice. Atenţie, adoles­cenţii dezvoltă simptome similare adulţilor. Foarte frecvent părinţi fac eroarea de a pune pe seama transfor­mă­rilor psihice, hormonale ale vârstei sau pe unele tulburări cu de­fi­cit de aten­ţie ADHD, aceste manifestări, întâr­ziind astfel prezentarea copilului sau tânărului la medic.

Diagnosticul este pus de un specialist psihiatru. Tratamentul este de lungă durată, trebuind continuat şi în perioadele fără manifestări apa­rente, asociind medicamente şi  di­fe­ri­te tehnici de psihoterapie.