x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Vaccinul antigripal

Vaccinul antigripal

de Florin Condurateanu    |    05 Oct 2007   •   00:00

S-a dat "dezlegarea" la vaccinul antigripal. Acum este momentul să se vaccineze oamenii impotriva gripei, iar campania e bine să dureze pănă la sfărşitul lui noiembrie, maximum pănă la 5 decembrie.


S-a dat "dezlegarea" la vaccinul antigripal. Acum este momentul să se vaccineze oamenii impotriva gripei, iar campania e bine să dureze pănă la sfărşitul lui noiembrie, maximum pănă la 5 decembrie. Vaccinul antigripal recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii anul acesta are tulpina A Solomon, care nu s-a aflat in circulaţie nici anul trecut, nici acum doi ani. Iată unul dintre motive ca vaccinarea antigripală să se execute in fiecare an. Explică aspectele vaccinării antigripale profesor doctor Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase "M. Balş". E bine să ne vaccinăm pănă la sfărşitul lui noiembrie, căci organismul are nevoie de 10-14 zile pentru a-şi forma anticorpii de luptă cu viruşii gripali. Gripa nu e o glumă, mai ales pentru cei cu risc crescut, afectaţi şi de o altă boală. Iată celelalte boli care fac mai agresiv virusul gripal: diabetul, ciroza, BPOC, cancerele in fazele iniţiale, SIDA, bolile cronice de piele, bolile cardiovasculare, accidentele vascular-cerebrale. Bătrănii şi copiii care intră in colectivităţi e bine să se vaccineze impotriva gripei.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă