x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Vaccinul viitorului

Vaccinul viitorului

de Andrada Floria    |    10 Mar 2008   •   00:00
Vaccinul viitorului

PROIECT ● Tatuajele, pe lista procedurilor medicale
În curând, vaccinurile genetice vor fi inoculate asemenea tatuajelor. Este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători germani şi cehi, publicat în revista Genetic Vaccines and Therapy.


PROIECT ● Tatuajele, pe lista procedurilor medicale
În curând, vaccinurile genetice vor fi inoculate asemenea tatuajelor. Este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători germani şi cehi, publicat în revista Genetic Vaccines and Therapy.


Eficienţa noilor vaccinuri cu ADN este redusă în prezent, din cauza metodei de administrare. Oamenii de ştiinţă au observat că injectarea intramusculară a vaccinului nu are rezultatele scontate. Analizând metodele prin care ar putea fi inoculate vaccinurile cu ADN, o echipă mixtă de oameni de ştiinţă germani şi cehi au ajuns la concluzia că cel mai eficient mod de a realiza aceste vaccinuri îl constituie tatuajul. Conform specialiştilor, metoda tatuajului conferă o imunitate de 16 ori mai mare decât injectarea intramusculară.

Vaccinurile cu ADN reprezintă una dintre noutăţile geneticii, conceptul datând din anii ’90. Acest tip de vaccinuri constă în injectarea directă de ADN în formă primară (fără asocierea de vectori proteici sau lipidici) intradermic sau intramuscular. ADN-ul virusului este recunoscut de celule şi astfel se dezvoltă imunitatea organismului la virusul respectiv. Unul dintre avantajele majore ale acestui tip de vaccin îl constituie efectul pe termen lung al imunizării. De aceea, nu mai este necesară repetarea unei alte doze de vaccin (rapel).


IMUNITATE. Totuşi, de-a lungul timpului, cercetătorii au sesizat că răspunsul imunitar creat prin vaccinul cu ADN realizat în stilul clasic este foarte slab. Aici intervine tehnica tatuajului: dacă vaccinul este inoculat printr-o multitudine de ace mici pe o suprafaţă mai extinsă de piele se creează o inflamaţie semnificativă. Această inflamaţie "pregăteşte" practic sistemul imunitar şi îl stimulează să elibereze în organism un număr mai mare de anticorpi. Această metodă este, fără îndoială, mai dureroasă decât o singură înţepătură. De aceea, cercetătorii nu intenţionează să folosească metoda tatuajului în cazul copiilor. Conform specialiştilor germani şi cehi, acest tip de vaccin ar fi de preferat mai ales ca metodă terapeutică, în cazul pacienţilor care sunt deja bolnavi, pentru stimularea unui răspuns mai puternic din partea sistemului imunitar.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă