Viclenia virusului hepatitei B

Superb proiect a făcut Cel de Sus atunci cînd a pus la cale fiinţa omenească! Cu cît ştiinţa pătrunde în toate ungherele organismului omenesc, cu atît se alege cu semne de uimire fiindcă constată alcătuiri ale corpului omenesc de o perfecţiune greu de bănuit. Se ştie că unul dintre cele mai ticăloase virusuri este cel al hepatitei B, care nu se lasă învins de medicină o dată ce a pătruns în organismul omului.

Superb proiect a făcut Cel de Sus atunci cînd a pus la cale fiinţa omenească! Cu cît ştiinţa pătrunde în toate ungherele organismului omenesc, cu atît se alege cu semne de uimire fiindcă constată alcătuiri ale corpului omenesc de o perfecţiune greu de bănuit. Se ştie că unul dintre cele mai ticăloase virusuri este cel al hepatitei B, care nu se lasă învins de medicină o dată ce a pătruns în organismul omului. De altfel, una dintre izbînzile medicinei este aceea că mai reuşeşte să stabilească un pact de pace între virusul B şi ficat, astfel încît, în stare de armistiţiu, virusul B şi ficatul convieţuiesc fără să declanşeze războaie. Dar doar forţa de autoapărare a unor oameni puternici poate învinge virusul B prin propriii anticorpi. Ceea ce nici cele mai perfecţionate medicamente nu reuşesc să gonească virusul din organism.

Iniţialele din buletinele de analize
Mecanismul de acţiune al virusului B este complicat, cu atît mai mult cu cît el e atît de viclean încît creează şi forme mutante ce manifestă rezistenţă la tratamente. Profesorul Alexandru Oproiu, renumit medic de boli digestive, creator de şcoală în gastroenterologie, explică mecanismele rafinate, caracteristice virusului B. Este necesar să explicăm în detaliu acest capitol. Întrucît complicaţiile cu iniţiale ale parametrilor ce apar pe buletinele de analiză pacienţii nu le înţeleg, ba îi sperie de mama-focului. Tocmai de aceea vom încerca să descifrăm cu renumitul profesor Alexandru Oproiu aceşti parametri ce apar în analizele oamenilor infectaţi cu virusul hepatitei B.

Un om este declarat ca infectat cu virusul B atunci cînd în sîngele lui este prezent antigenul HBS, iar această prezenţă persistă mai mult de şase luni. Antigenul HBS este învelişul virusului B. Acest înveliş antigen HBS acoperă miezul virusului care se numeşte HBc.  Antigenul HBc nu se găseşte în sînge, ci doar în celula ficatului. Încercînd să se apere, organismul creează după două-trei săptămîni anticorpi HBc împotriva antigenului HBc. Anticorpii HBc de apărare imunitară persistă toată viaţa în organism chiar dacă omul este bolnav sau a scăpat de virus. Aceşti anticorpi HBc înseamnă şi ei un semn al infecţiei cu virusul B. Antigenul HBc sau cuore (inimă) acoperă genomul, care asigură înmulţirea virusului B. Genomul virusului e format din ADN. Viremia, sau încărcătura virală, implică acea cantitate de genom ADN al virusului B care circulă în sînge. Genomul ADN naşte alte virusuri. Cînd virusul intră în celula ficatului, pierde acel înveliş numit antigen HBS. Apoi pierde şi miezul HBc (cuore, inima) şi virusul rămîne doar cu ADN-ul, care se înmulţeşte în celula ficatului. Din antigenul cuore HBc ficatul scoate o componentă mică numită antigen HBe. Acest antigen HBe este afişat pe suprafaţa ficatului şi astfel poate fi recunoscut de celulele limfocite, de apărare. Cînd pe celula ficatului a apărut deci antigenul HBe aceste celule limfocite killer distrug celulele de ficat cu virusuri cu tot, deci omoară celulele infectate. Dar virusul B face o mutaţie astfel că antigenul HBc cuore (inimă) nu mai are componenta "e", aşa că limfocite ucigaşe, de autoapărare nu mai recunosc celulele hepatice infectate şi deci nu le mai omoară.

Mutantul
Acesta este virusul B mutant care devine rezistent la tratament. Din păcate, în România se găseşte mai mult virus mutant rezistent la medicamente, care evoluează mai repede spre ciroză şi cancer de ficat. Cea mai bună vindecare este apărarea proprie a organismului, care lansează mulţi anticorpi anti-HBS, fiindcă imunitatea este puternică. Tratamentele cu medicamente doar amînă boala. Scoaterea virusului din organism se face cel mai bine de către propria imunitate, dacă omul este puternic. Toate aceste detalii e bine să fie ştiute, fiindcă aceşti parametri cu iniţiale multe apar pe buletinele de analiză.

Care sînt formele de hepatită cronică provocată de virusul B? Toate formele arată prezenţa în sînge mai mult de şase luni a acelui înveliş antigen HBS care rămîne de obicei pe viaţă.

INFLAMAREA FICATULUI. Prima formă de hepatită cronică este la pacienţii cu transaminaze mari şi HBe prezent în analize, ceea ce indică că se face înmulţirea virusului. Transaminazele arată gradul de inflamaţie a ficatului, care nu depinde de cantitatea de virusuri, ci de propria capacitate de autoapărare. Situaţia leziunilor ficatului se face fie prin puncţie, prin fibrotest (actitestul), prin gradul de elasticitate, care sînt analize moderne. Aceasta este forma de hepatită cronică cu încărcătură virală de milioane, transaminaze foarte mari şi prezenţă de HBe.

LEZIUNI ALE FICATULUI. A doua formă de hepatită cronică B arată la teste că antigenul HBe lipseşte, dar anticorpii anti-HBe există, semn că virusul este mutant şi rezistent. Încărcătura virală este ceva mai mică decît în forma precedentă, doar de 200-300.000, dar se corelează cu leziuni foarte severe în ficat. Această formă este mai agresivă decît prima formă, iar evoluţia spre ciroză mai rapidă. Transaminazele nu ajung la milioane şi sînt doar de două-trei ori mai mari decît normale. Primele două forme sînt contagioase, dar a treia formă de purtător inactiv nu infectează cu virus B persoanele din jur.

PURTĂTOR INACTIV. Altă formă de hepatită cronică este cea în care pacientul e declarat purtător inactiv de virus B. El are infecţie cu virus, dar nu are hepatită cronică. Acest purtător inactiv de virus B a avut infecţia cu virus, dar prin propria imunitate a produs anticorpi anti-HBe, care au oprit îmulţirea virusului. Aceşti purtători inactivi au încărcătura virală foarte mică, sub 10.000. Ei au transaminaze normale şi anticorpi anti-HBe prezenţi. Ei au virus în adormire şi nu fac tratament, dar trebuie monitorizaţi cu analize de transaminaze la şase  luni.