x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Soarele ne vindecă de mai multe boli

Soarele ne vindecă de mai multe boli

de Diana Scarlat    |    28 Feb 2019   •   14:30
Soarele ne vindecă de mai multe boli

Unii cercetători susțin că expunerea la soare rezolvă cea mai mare parte a problemelor medicale, dar contribuie și la menținerea unei greutăți reduse și ajută corpul să producă vitamina D3, esențială pentru buna funcționare a întregului organism. Practic, s-a demonstrat că avem capacitatea de a face ceea ce în regnul vegetal se numește fotosinteză, doar că organismul uman produce vitamina care îl menține sănătos și tânăr. Helioterapia este din ce în ce mai recomandată.

Cercetătorii de la Universitatea Alberta, din Canada, au observat un efect negativ al reducerii timpului de expunere la lumina și căldura soarelui: celulele organismului înmagazinează mai multe grăsimi pe perioada iernii, ceea explică și creșterea în greutate, în anotimpul rece. De asemenea, un efect nociv al absenței expunerii la soare este accentuarea carenței de vitamina D, în special D3, efectele fiind grave atât pe teren scurt  - depresie și creșterea în greutate – cât și pe termen mediu și lung, până la afecțiuni garve, precum instalarea osteoporozei. Un studiu recent făcut de cercetătorul american Phyllis Zee, profesor la Universitatea Northwestern, și dr. Kathryn Reid, de la Școala de Medicină Northwestern Feinberg arată că expunerea corpului la soarele dimineții, timp de cel puțin 15 minute pe zi, influențează scăderea indicelui de masă corporală. La concluzii similare au ajuns și alți cercetători care au studiat efectele luminii și căldurii solare asupra organismului uman. Studiile științifice arată că există o legătură strânsă între sănătate, greutate și lumina soarelui, iar unul dintre elementele esențiale este vitamina D3. Cu alte cuvinte, expunerea la soare asigură menținerea în formă, stimulează metabolismul, garantează o greutate redusă, oase puternice și mușchi tonifiați, dar și o stare psihică foarte bună. Și în acest caz se recomandă, însă, evitarea excesului.

Phyllis Zee recomandă expunerea corpului la razele dimineții, în special în intervalul orar 8.00 – 12.00. Coautorul studiului, Dr. Kathryn Reid, arată că persoanele care s-au expus la lumina soarelui la primele ore ale dimineții au avut un indice de masă corporală mai mic, iar cei care s-au expus mai târziu, în timpul zilei, la lumina soarelui, aveau un indice al masei corporale mai mare. Influența luminii de dimineață asupra greutății corpului a fost înregistrată independent de nivelul de activitate la care participă individul, de aportul de calorii, timpul de somn, vârstă și anotimp.

Este suficient să petrecem între 20 și 30 de minute în lumina dimineții, pentru a scădea în greitate. Razele soarelui asigură un indice al masei corporale mai aproape de pragul ideal, care ne asigură un nivel de sănătate optim.

dr. Phyllis Zee, cercetător și profesor la Universitatea Northwestern

×