x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cauzele apariției acneii fungice. Simptome și tratament

Cauzele apariției acneii fungice. Simptome și tratament

de Redacția Jurnalul    |    17 Iun 2024   •   15:15
Cauzele apariției acneii fungice. Simptome și tratament
Sursa foto: shutterstock

Circa 95% dintre oameni dezvoltă acnee înainte de 30 de ani, iar 27% dintre aceștia se confruntă cu varianta fungică, ceea ce presupune urmarea unui anumit tratament.

Acneea fungică se mai numește și foliculita malassezia sau foliculita pityrosporum. Este o afecțiune a pielii care se poate confunda cu acneea simplă. Cele două pot să apară în aceșlași timp. 

Acneea fungică este provocată de o ciupercă ce trăiește în mod natural pe piele, numită malassezia. Ea face parte din microbiomul natural al pielii dar ciuperca poate provoca inflamație în foliculii pielii, ducând la apariția unor pete vizibile.

Deși acneea fungică poate arăta similar cu acneea obișnuită, are un cap alb de puroi. Acneea fungică provoacă mâncărime și are un aspect foarte uniform. Din păcate, nu răspunde întotdeauna la produsele obișnuite de curățare a feței.

Cauzele apariției

Produsele pe bază de ulei pot face ciuperca să se dezvolte, astfel că transpirația, căldura, umiditatea și frecarea sunt cele mai frecvente cauze ale acneei fungice.

Un mediu umed, antibioticele orale sau afecțiunile medicale subiacente, contribuie și ele la dezvoltarea ciupercii.

Însă cea mai frecventă cauză este producția în exces de sebum, în special pe frunte, părțile laterale ale nasului, bărbie, partea superioară a spatelui și a pieptului.

Specialiștii recomandă folosirea unor produse pe bază de apă.

Tratament

Medicul dermatolog David Jack recomandă „curățarea de două ori pe zi a tenului și utilizarea ingredientelor de înaltă calitate care stimulează microbiomul”. Acizii alfa-hidroxi și poli-hidroxi (AHA și PHA), acidul mandelic și lactic și ceramidele sau acidul hialuronic sunt ingrediente care pot ameliora acneea fungică.

„Antifungicele topice se dovedesc adesea a fi cea mai eficientă metodă de tratare a acneei fungice. Acestea includ ingrediente, precum ketoconazolul și clotrimazolul”, spune specialistul, potrivit catine.ro.

×
Subiecte în articol: acnee fungica tratament