x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ajutaţi-o pe Ana!

Ajutaţi-o pe Ana!

21 Ian 2010   •   00:00
Ajutaţi-o pe Ana!

Ana este o fată frumoasă, veselă, inteligentă, talentată, sensibilă, tandră, prietenoasă, iubită şi  îndrăgită nu numai de mulţii ei prieteni şi colegi ci şi de toţi cei care au avut bucuria de a o cunoaşte. Este un copil minunat care ne-a adus numai bucurii. Este adolescenta în care toate fetele ar dori să se regăsească şi de care toţi băieţii s-ar simţi atraşi.

În seara  zilei de 25 noiembrie, la ora 18:10, Ana a fost lovită în plin de o maşină, chiar pe trecerea de pietoni din faţa şcolii nr. 150 "Sf. Elefterie" unde învată. A fost transporată  şi internată în stare foarte gravă, în comă de gradul IV - scor Glasgow  3, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Diagnosticul a fost traumatism cranio-cerebral sever (severe TBI) şi sindrom de hipertensiune intracraniană cu suferinţă severă de trunchi cerebral, hematom subdural de emisfer drept şi angajare subfalciformă care au impus intervenţie neurochirurgicală de urgenţă şi volet decompresiv.
A doua zi s-a reintervenit pentru un nou hematom de pol frontal bilateral pe partea stângă.
Medicii nu i-au dat şanse de supravieţuire, spunând că numai o MINUNE o poate salva. Dar, după 45 de zile de coşmar şi comă profundă, de complicaţii şi incertitudini, Ana, sfidând orice prognostic, a deschis ochii...

Clinica Hegau-Kinder&Jugendwerk GmbH din Gailingen / Germania a primit-o pe 20 ianuarie în secţia de recuperare neuropsihomotorie cu terapie intensivă şi să-i acorde tratamentul de care are urgent nevoie. Este nevoie de un tratament de lungă durată iar costurile sunt foarte ridicate....numai pentru 21 de zile de spitalizare, sunt necesari 26,000 euro, plus transportul cu un avion special 12,000 euro....aceşti bani există pentru moment, dar internarea poate dura luni....

Daţi Anei şansa de a decide să trăiască! Conturile  în care puteţi face donaţii sunt:

Titular cont: Radu Dragoş Ionel, CNP 1620828400074

1. la ING Bank, Agenţia Nerva Traian:
 RO90 INGB 0000 9999 0016 2736  (RON)
 RO13 INGB 0000 9999 0179 6826 (Euro)
 Cod swift: INGBROBU

2. la Raiffeisen Bank, Agenţia Nerva Traian:
 RO49 RZBR 0000 0600 1225 0805 (RON)
 RO70 RZBR 0000 0600 1225 0815 (EURO)
 Cod Swift : RZBRROBU

 3. la BCR Sector 6
 RO12 RNCB 0318 0800 6814 001 (RON)
 Cod swift: RNCBROBU

×
Subiecte în articol: pagina de suflete