Dacă te numeri printre cei care au impresia că răceala este cea mai răspândită boală care apare iarna, să știi că medicii te contrazic. Iată care sunt afecțiunile care se agravează cel mai des în anotimpul rece.
Infarctul. Iarna se întâmplă cele mai multe infarcturi. Pe măsură ce temperaturile scad, arterele devin din ce în ce mai contractate iar sîngele este pompat mult mai greu. Medicii spun că pe timp de iarnă persoanele cu vârsta peste 30 de ani nu ar trebui să facă la fel de mult efort ca vara. Evitați plimbările în diminețile foarte friguroase și ieșiți la aer curat atunci când soarele încălzește puțin atmosfera. De asemnea, e bine să nu mâncați mai mult decât aveți nevoie sau să mâncați porții mai mici, mai des.
Crizele de astm. Persoanele care suferă de astm știu că iarna au loc cele mai multe crize. Aerul rece și uscat duce la îngustarea căilor aeriene și îngreunează respirația. Încercați să vă țineți departe de factorii care provoacă crizele de astm: fumul de țigară, praf etc.
Mâncărimi ale pielii. Pielea iritată, care provoacă mâncărimi este o problemă destul de întâlnită iarna, pentru că temperaturile și umiditatea scăzute usucă pielea. Pentru a o hidrata, folosiți uleiuri de migdale și cocos și beți ceaiuri neîndulcite.
Sinuzita. Congestia, durerile de cap, tusea, nasul înfundat sau plin de mucus sunt toate probleme cauzate de sinuzită. Aceasta apare mai ales iarna, când casele nu sunt suficient aerisite. Dacă vrei să te ferești de sinuzită iarna asta, odihnește-te, mănâncă sănătos și bea multe lichide. În plus, ferește-te de praf!