x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Carenţa de omega 3 din timpul vieţii intrauterine favorizează depresia

Carenţa de omega 3 din timpul vieţii intrauterine favorizează depresia

de Magda Colgiu    |    31 Ian 2011   •   18:37

Carenţa de acizi graşi esenţiali omega 3 - un acid gras esenţial - din timpul vieţii intrauterine favorizează declanşarea depresiei la vârsta adultă, potrivit unui studiu citat de  AFP. Cercetătorii francezi din Bordeaux Olivier Manzoni şi Sophie Layé, împreună cu mai mulţi colegi spanioli, au descoperit că deficitul de omega 3 din creier perturbă transmisiunile nervoase, iar acest lucru se manifestă încă din stadiul intrauterin.

Un regim alimentar dezechilibrat, sărac în omega 3, diminuează funcţiile neuronilor implicaţi în controlul asupra comportamentelor emoţionale (depresii, anxietate etc).

Acizii graşi esenţiali sunt acele lipide pe care organismul nu poate să le sintetizeze singur şi pe care şi le procură prin alimentaţie. Echilibrul dintre ele (omega 3/ omega 6) trebuie să fie menţinut la nivelul creierului.

×