x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Casele de asigurări revin la normalitate

Casele de asigurări revin la normalitate

16 Ian 2011   •   18:09

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, a anunţat că problemele la sistemul informatic al CNAS au fost rezolvate, baza de date nu a fost afectată, iar remedierea problemelor nu a presupus costuri suplimentare.

“În 15 ianuarie, SIUI (Sistemul Informatic Unic Integrat) a fost repus în funcţiune, devansând termenul anunţat iniţial, respectiv luni. Remedierea problemelor a fost făcută fără costuri suplimentare din 15 ianuarie, sistemul funcţionând la parametri normali”, a precizat Duţă, citat de Mediafax. El a spus că însă că acest tip de defecţiuni ar mai putea apărea la un sistem atât de complex.  “Sunt probleme greu de anticipat la un sistem atât de complex, aproape printre cele mai mari din Europa”, a precizat Duţă. Înainte de repornirea sistemului au fost peste 9.000 de testări. El a ţinut să precizeze că o defecţiune la sistemul informatic de la Aeroportul Heathrow din Londra (unul dintre cele mai mari din Europa – n.r.) a durat trei zile. Duţă a afirmat că, în prezent, sunt 25.000 de furnizori de servicii care intră în sistem cu casele de asigurări de sănătate, iar capacitatea sistemului este de 75.000 de furnizori.

Preşedintele CNAS a emis miercuri, 12 ianuarie, ordinul de suspendare a activităţii caselor de asigurări de sănătate din ţară, ca urmare a problemelor apărute în sistemul informatic. Măsura a fost luată pentru organizarea ghişeelor şi rezolvarea problemelor informatice.

×
Subiecte în articol: starea de sănătate