x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Celule susa din embrioni hibrizi

Celule susa din embrioni hibrizi

00 0000   •   00:00

Guvernul britanic va permite cercetatorilor sa creeze embrioni hibrizi, umani si animali, in scopul recoltarii de celule susa, dar numai pentru tratarea maladiilor grave.  

Proiectul va fi inclus in noua legislatie britanica privind tratamentele de fertilitate si cercetarile asupra embrionilor, a anuntat ministrul britanic al Sanatatii, Caroline Flint. Procedura ar putea intra in legalitate incepand cu luna mai. Ea implica inserarea de ADN uman in ovule de animale (vaca, oaie, capra, porc, iepure) de la care s-a eliminat anterior materialul genetic. Embrionii rezultati in urma acestui procedeu vor fi aproape in totalitate umani, ADN-ul animal fiind scos din nucleul celulei. In prezent, celulele susa embrionare, care au un mare potential in tratarea bolilor, sunt obtinute din embrioni ramasi de la tratamentele de fertilizare in vitro. Pentru ca aceste rezerve sunt insuficiente si adeseori de calitate slaba, cercetatorii spera ca ovulele de animale sa le dea posibilitatea de a produce mult mai multe celule susa.  

Parkinson si Alzheimer La inceputul lui noiembrie 2006, mai multi cercetatori de la Kings College London si North East England Stem Cell Institute (NESCI) au depus cereri la Autoritatea de Embriologie si Fertilizare Umana (HFEA) pentru crearea unor embrioni hibrizi umani in proportie de 99,9%. Ei au asigurat autoritatile ca vor folosi embrionii cu un singur scop: de a cerceta mecanismele aparitiei unor boli severe precum Parkinson, Alzheimer sau Huntington. Se spera astfel ca vor fi descoperite tratamente mai eficiente. Daca va fi legalizata, procedura va avea prevederi foarte stricte si va fi utilizata numai in scopul cercetarii, a avertizat autoritatea de reglementare. Britanicii nu vor fi primii care vor obtine celule stem din embrioni hibrizi. In 2003, Huizhen Sheng, de la Shanghai Second Medical University, a publicat o lucrare in care afirma ca a obtinut astfel de celule, cu ovule de iepure.  

ORIGINI. Toate tesuturile si organele din corpul nostru isi au originea in celulele susa, numite si stem sau primare. Ele sunt un adevarat sistem de reparare a organismului, inlocuind celulele vatamate. Spre deosebire de celulele susa adulte, ce se pot transforma numai in tesuturi musculare, nervoase si sangvine, cele embrionare pot inlocui orice tip de celula. Ele sunt extrase din embrioni umani.
REACTII. Crearea de embrioni umani si animali este privita de oamenii de stiinta ca un progres in cercetarea celulelor susa. "Utilizarea de ovule animale in locul celor umane este o abordare practica, ce va accelera considerabil succesele in acest domeniu", apreciaza dr. Wolf Reik, de la Institutul Babraham, Marea Britanie. Totusi, multe organizatii resping propunerea cercetatorilor, pe motiv ca este lipsita de etica.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul suşă embrioni