x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Depresie sau boala Alzheimer

Depresie sau boala Alzheimer

de Steluta Indrei    |    19 Iul 2005   •   00:00
Depresie sau boala Alzheimer
SANATATEA BUNICILOR
"Depresia la persoanele de peste 65 de ani atinge o prevalenta de 15%-18%. In aceste conditii, depresia este cotata drept o afectiune importanta a populatiei in varsta.
Mai mult decat atat, depresia pentru un om in varsta se constituie intr-un factor de risc pentru aparitia altor boli specifice, cum ar fi dementele", atrage atentia profesor doctor Mihai Gheorghe, seful Clinicii de psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Militar Central.

Victime ale multor afectiuni


O depresie cronica, prelungita, insuficient tratata la un pacient varstnic poate sa fie poarta de intrare a unei demente. Studiile epidemiologice arata ca depresia se asociaza foarte frecvent cu patologia cerebro-vasculara. Potrivit prof. dr. Mihai Gheorghe, pacientii care au suferit un accident vascular cerebral sunt foarte expusi riscurilor de a dezvolta o dementa de tip vascular insotita de depresie.

Depresia la varstnici se mai asociaza cu afectiuni somatice grave precum bolile cardiovasculare, cancerele. De fapt, orice fel de afectiune somatica a varstnicului, care ii creeaza o dizabilitate poate deschide calea depresiei.

Cand tulburarile de dispozitie apar in asociere cu tulburari de atentie si de memorie, riscul dezvoltarii unei demente este major. "Toate aceste simptome clinice anunta deteriorarea cognitiva. In acest caz, foarte important este diagnosticul rapid", apreciaza profesor doctor Mihai Gheorghe. De fapt, este necesar un screening, pentru ca la varsta inaintata oamenii au in general o lista intreaga de afectiuni somatice. Tulburarile de memorie, care ajung de la simpla uitare a unor cuvinte in cursul unei conversatii pana la uitarea propriului nume sau al copiilor, sunt ingrozitoare, aproape insuportabile pentru persoanele afectate de boala Alzheimer. Astfel, constienti de agravarea starii lor de sanatate, bolnavii cad victime si starilor depresive.

Batranii se simt marginalizati


La omul in varsta, depresia ca atare se coreleaza adesea cu evenimente tragice de viata: pierderea sau imbolnavirea partenerului, problemele financiare deosebite cu care multi batrani se confrunta. De asemenea, batranii se lovesc frecvent de ideea ca sunt marginalizati, se simt inutili, ceea ce poate duce la aparitia depresiei. Multi batrani fac depresie fiindca sunt constienti ca au multe afectiuni si nu au posibilitatea sa se trateze, simtindu-se extrem de marginalizati. Deseori sunt disperati pentru ca nu-si pot lua medicamente si sunt nevoiti sa-si administreze ce se gaseste si ce li se da.

Simptome


Depresia la varstnici - numita depresie geriatrica - se caracterizeaza prin anumite trasaturi specifice. "Varstnicul se simte trist, este apatic, adinamic, are o slabiciune fizica inexplicabila, astenie fizica si psihica. De asemenea, el acuza lipsa interesului si a preocuparilor. Alta caracteristica este reprezentata de echivalentele somatice ale depresiei, in special din sfera cardiovasculara si digestiva. Pacientii acuza palpitatii, dureri in piept, senzatie de oboseala la efort mic, dureri abdominale difuze", explica profesor doctor Mihai Gheorghe. Un alt semn clinic important pentru depresia geriatrica este scaderea in greutate. Aproape toti batranii depresivi isi pierd pofta de mancare si slabesc.

Insomnia este un alt simptom important. Ea este insotita de agitatie sau neliniste psihomotorie. Pacientul se foieste in pat, nu-si gaseste locul, nu doarme, se invarteste prin casa. In general, partenerul de viata marturiseste ca suferindul nu doarme, este ingandurat, pesimist, are senzatia ca este o povara, ca este mai bine ca totul sa se termine pentru el, pentru ca nu mai este bun de nimic. Foarte grav este ca rata suicidului este destul de ridicata la pacientii depresivi de peste 65 de ani, semnaleaza profesor doctor Mihai Gheorghe.

TRATAMENT


Ideal este ca tratamentul depresiei la varstnici sa cuprinda medicamente care nu sunt agresive pentru aceste persoane, spune prof. dr. Gheorghe. Exista clase speciale de antidepresive, fara efecte secundare prin care sa fie contraindicate varstnicilor. Din acest punct de vedere s-a facut un salt spectaculos, insa medicamentele sunt foarte scumpe. Conform criteriilor actuale, ele sunt compensate, dar varstnicii au foarte greu acces la ele. Din aceasta cauza, tratamentul depresiei la varstnici se caracterizeaza prin inconsecventa terapeutica.

DIFERENTIERE. La persoanele in varsta, depresia se poate manifesta intr-un mod insidios, de exemplu prin tulburari de memorie izolate. Daca este vorba de o depresie, medicamentele antidepresive amelioreaza simptomele, iar persoana afectata isi redobandeste starea psihica initiala. Daca nu este vorba de depresie, ci de o afectare degenerativa a creierului, precum boala Alzheimer, tulburarile nu vor fi ameliorate prin tratament si se vor agrava progresiv. Din acest motiv, varstnicilor care prezinta tulburari de memorie medicii le prescriu uneori in prima faza un tratament antidepresiv, asa-numit de proba. Daca depresia este in regresie, se continua tratamentul. In schimb, daca simptomele se agraveaza, medicul decide efectuarea altor investigatii pentru a stabili diagnosticul.

SFATUL MEDICULUI


Cu cat batranii sunt mai activi din punct de vedere fizic si psihic, cu atat sansele de a avea o batranete frumoasa sunt mai mari. De aceea specialistul nostru ii sfatuieste pe bunici sa se implice in cresterea nepotilor, care sunt un veritabil "antidepresiv". Dragostea oferita reciproc le mentine bunicilor pofta de viata si prelungirea activitatii.
×
Subiecte în articol: depresia depresie