x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Deviaţiile coloanei pot fi depistate în stadii incipente cu aparatul GPS

Deviaţiile coloanei pot fi depistate în stadii incipente cu aparatul GPS

de Monica Cosac    |    19 Sep 2016   •   20:20
Deviaţiile coloanei pot fi depistate în stadii incipente cu aparatul GPS

Scolioza, cifoza, hiperlordoza, dar şi posibilele combinaţii ale acestora, se numără printre tulburările posturale ale coloanei vertebrale, cu care se pot confrunta atât adulţii, cât şi copiii. În prezent, foarte mulţi oameni suferă de tulburări ale coloanei, dar puţini sunt cei care ştiu acest lucru, chiar dacă în prezent există metode rapide şi noninvazive de diagnostic, spun specialiştii. Pe de altă parte, diagnosticarea precoce a acestor deficiențelor aduce un aport incredibil în recuperare, iar o analiză posturală realizată chiar şi în lipsa unor simptome vizibile poate ajuta la prevenirea diferitelor probleme ale coloanei.

De cele mai multe ori, patologiile coloanei se dezvoltă din timpul copilăriei și destul de frecvent sunt ignorate, mai ales în stadii incipiente, când nu sunt foarte vizibile şi nici nu provoacă dureri, deşi există o legătură între postura deficitară din copilărie și durerile de spate de mai târziu.

Depistate la timp, majoritatea deviaţiilor coloanei pot fi corectate cu ajutorul unor exerciţii simple, de redresare posturală, prin purtarea unor dispozitive care menţin coloana vertebrală în poziţia ei fiziologică (corset, orteză) sau care reechilibrează bazinul (talonetă), cu ajutorul kinetoterapiei (gimnastica medicală) sau a masajului terapeutic. Iar cu cât sunt depistate mai devreme, cu atât mai uşor şi mai repede pot fi corectate.

Pe lângă binecunoscutele radiografii, pe care multe persoane preferă să le evite dacă nu sunt neapărat necesare, deficiențele coloanei vertebrale pot fi identificate acum şi cu ajutorul aparatului GPS (Global Postural System), un dispozitiv care utilizează tehnici și metode nonivazive de diagnostic și de evaluare în cadrul recuperării medicale.

Acesta identifică deficiențele coloanei prin intermediul unui sistem de camere video care permit achiziția de imagini de înaltă rezoluție, care apoi sunt prelucrate și analizate cu ajutorul unui soft. Cu ajutorul aparatului GPS, analiza posturală se realizează din față, din spate și din profil, fiind evaliate: poziția capului, poziția umerilor, linia care unește poziția omoplaților, orizontalitatea privirii, planul naso-auricular, linia care unește coastele 8, linia care unește bazinul, poziția genunchilor, poziția gleznelor şi gradul de rotație al corpului.

Nediagnosticate şi netratate la timp, deviaţiile coloane vertebrale pot duce la modificări ireversibile ale acesteia, probleme care mai târziu vor putea fi soluţionate doar cu ajutorul intervenţiilor chirurgicale.

Aparatul GPS a fost prezentat şi în cadrul Expoziției Baby Boom, organizată recent la Romexpo, iar pe perioada evenimentului au fost evaluate mai multe persoane care nu ştiau că au probleme la coloană. “În total, în cele patru zile, am evaluat 76 de persoane, cu ajutorul aparatului (...). Un procent de 80% dintre cei investigați au tulburări posturale ce le pot cauza suferințe atât pe termen scurt, cât și pe termen lung”, spune Bogdan Goga, director companiei care a dezvoltat acest dispozitiv. Specialiştii în recuperare medicală spun că o diagnosticare precoce a deficiențelor posturale aduce un aport incredibil în recuperare. Însă, pentru un diagnostic corect, la fel de important este ca evaluarea să fie globală, astfel încât să fie analizate toate segmentele corpului și raporturile dintre acestea, nu doar structura acelei părţi a corpului care este considerată patologică.

×