x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Exercitii fizice de vacanta

Exercitii fizice de vacanta

de Liana Hainarosie    |    21 Iun 2005   •   00:00
Exercitii fizice de vacanta

Armonia trupului

Vara ne imbie la concediu. Acum suntem cu totii tentati sa plecam numaidecat la mare, la munte, sa ne recream, sa uitam de problemele cotidiane. Cea care nu trebuie sa intre totusi in vacanta este conditia fizica. "Miscarea ar trebui sa fie pentru toata lumea un obicei la fel de uzual ca si spalatul pe dinti", dupa cum afirma instructorul de fitness, aerobic si tae-bo Luiza Bucur (foto). Asa ca, oriunde ati fi, noi va sfatuim sa profitati de natura si sa faceti exercitii fizice in aer liber - chiar si in parcul din apropierea locuintei. Mai ales ca bancutele, gardurile, trunchiurile copacilor pot inlocui cu succes spalierele, bara de balet din salile de gimnastica, ne asigura instructorul Luiza Bucur.

Vitalitate si calorii arse

Miscarea in aer liber se poate face atat dimineata, cat si seara. Exercitiile facute dimineata ne confera vitalitatea necesara pentru o zi intreaga, iar cele efectuate seara ne ajuta sa ardem un numar mare de calorii, fiindu-le recomandate mai ales celor care vor sa piarda in greutate. Despre programul de exercitii, instructorul nostru afirma ca el trebuie sa fie diversificat, astfel incat sa includa miscari pentru mobilizarea intregului corp. "Antrenamentul va incepe cu exercitii mai simple, cu un numar mai mic de repetari si de serii, iar treptat vor creste atat gradul de dificultate, cat si numarul seriilor si al repetarilor. Astfel, puteti incepe sa va antrenati 10 minute si sa ajungeti apoi, treptat, la o ora, cu imbunatatirea atat a rezistentei la efort, a fortei, a mobilitatii, dar si a echilibrului." Din antrenament nu trebuie sa lipseasca incalzirea, in cadrul careia se vor face cateva exercitii care sa pregateasca pentru efort muschii si articulatiile (indoiri ale gatului inainte si inapoi, lateral dreapta, stanga, rotari de umeri, forfecari de brate, indoiri de trunchi laterale si inainte, rotari de bazin, fandari laterale si inainte) si, la sfarsit, stretchingul.

Desi sunt recomandate tuturor, indiferent de varsta sau activitate profesionala, exercitiile trebuie sa fie adaptate conditiei fizice prealabile. Incepatorii trebuie sa repete un exercitiu de 15-20 de ori, in timp ce avansatii pot face 20-25 de repetari, reluate in 3 serii. Sfatul instructorului este ca, pe tot parcursul efectuarii antrenamentului, de fiecare data cand apare senzatia de sete, sa ne hidratam. De preferat ar fi apa plata, si nu cea carbogazoasa.

TRICEPS. Pe bancuta, cu sprijin pe palme, coborati lent trunchiul si reveniti in pozitia initiala folosindu-va doar bratele
ABDOMEN. Tot pe banca, sprijinindu-va pe palme, intindeti picioarele inainte, paralel cu solul, si aduceti apoi genunchii spre piept
FESIERI SI COAPSE. Cu palmele sprijinite pe trunchiul unui copac si piciorul intins si fixat inapoi, in prelungirea coloanei, faceti miscari de flexie/extensie a gambei pe coapsa. Acest exercitiu favorizeaza disparitia celulitei
STRECHING. La sfarsitul, dar si la inceputul fiecarui antrenament, nu uitati sa faceti exercitii pentru intinderea grupelor musculare!
ALERGARE. Tot pentru adaptarea inimii la efort, dar si pentru antrenarea tuturor grupelor musculare, va recomandam joggingul sau alergarea cu schimbari de ritm
COAPSE. Cu o mana sprijinita de un gard, balansati inainte si inapoi membrul inferior
×
Subiecte în articol: exercitii