Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat ieri că absolvenţii de Medicină care nu reuşesc să intre la rezidenţiat vor fi incluşi în sistem cu atribuţii limitate, pentru a acoperi deficitul de personal, ei putând face gărzi şi ajuta medicii de pe diferite secţii, de la urgenţe, legislaţia actuală nepermiţându-le acest lucru.
“E păcat ca sistemul să nu-i folosească dacă nu intră în Rezidenţiat. Vrem să acoperim o parte din personal cu absolvenţi, iar pentru ei vom propune atribuţii cu
caracter limitat”, a declarat ministrul Sănătăţii, citat de Mediafax, precizând că modificarea este avută în vedere pentru un pachet legislativ pregătit de Ministerul Sănătăţii. Cseke Attila a adăugat că prin Legea salarizării unitare va exista o creştere a salariilor de bază la medicii rezidenţi, cu 50%-70%, dar că tinerilor medici trebuie să li se creeze şi o perspectivă profesională, pentru că ei se simt neglijaţi.
La rezidenţiatul de ieri au fost scoase la concurs 2.984 de locuri, dintre care 2.740 sunt pentru medicină, 175 pentru medicină dentară şi 69 pentru farmacie. La acestea se adaugă 521 de posturi, dintre care 469 pentru medicină şi 52 pentru farmacie. Cei mai mulţi medici tineri, respectiv 4.319, s-au înscris pentru locurile şi posturile scoase la concurs în domeniul medicină, 701 au optat pentru medicină dentară, iar 111 pentru specialitatea farmacie.