x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Infecţii mai tari ca antibioticele

Infecţii mai tari ca antibioticele

de Magda Marincovici    |    21 Iul 2013   •   17:58
Infecţii mai tari ca antibioticele

Experţii reuniţi la Congresul mondial al bolilot cu transmitere sexuală şi SIDA, ce a avut loc recent la Viena, atrag atenţia asupra creşterii rezistenţei antibioticelor prescise în unele dintre aceste afecţiuni.  “Una dintre problemele actuale în ceea ce priveşte bolile cu transmitere sexuală o reprezintă rezistenţa la antibioticele care sunt prima alegere a medicilor, mai exact cefalosporinele. Istoria arată că, după o anumită perioadă de tratare a gonococilor cu antibiotice, apare rezistenţa”, avertizează Angelika Stary, preşedintele congresului. Speranţa este ca, într-un  viitor apropiat, să se lanseze noi clase de antibiotice mai eficiente.

"Sunt cunoscute trei tipuri de modificări de rezistenţă majoră: primul este cel multidrog rezistent, al doilea este rezistenţă extinsă la medicamente şi al treilea tip – rezistenţa la toate antibioticele. Aceste cazuri încep să fie din ce în ce mai frecvente, ceea ce ridică probleme terapeutice mari, costuri foarte mari. Este de menţionat că aceste cazuri vin din comunitate ", avertizează prof. dr.Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”. De asemenea, specialiştii mai semnalează că infectarea cu HIV nu mai este percepută ca o ameninţare, fapt ce a condus la o scădere a măsurilor de protecţie, în special a folosirii prezervativului în timpul raporturilor sexuale cu parteneri necunoscuţi.


×