Google Translate este un serviciu de traducere automată neuronală multilingvă dezvoltat de gigantul tehnologic multinațional Google pentru a traduce texte, documente și site-uri web dintr-o limbă în alta, care, începând cu iulie 2024, operează cu nu mai puțin de 243 de limbi. Fantastic, nu-i așa? Cu un asemenea imens avantaj la îndemână, ar putea părea extrem de nepractic să dedicăm timp prețios învățării unor limbi străine, transmite LONGEVITY Magazine. În realitate, însă, lucrurile stau cu totul altfel… Specialiști ai Education First, o companie internațională de educație cu sediul principal la Lucerna, Elveția, specializată în instruire lingvistică și asociată cu Universitatea Cambridge, pictează explicit un tablou în care personajele sunt limbile străine, creierul și longevitatea:
Există foarte multe beneficii nevăzute ale învățării unei limbi străine sau, desigur, a mai multora, în pofida faptului că majoritatea oamenilor nu le cunosc. Cercetările au arătat că abilitățile lingvistice durează toată viața. Mai mult, în cazul în care cunoștințele de ordin lingvistic nu sunt întrebuințate timp îndelungat, acestea se pierd într-o măsură mult mai mică decât cunoștințele din alte domenii, cum ar fi, spre exemplu, matematica.
Când discutăm despre avantajele bilingvismului sau multilingvismului, este important să remarcăm cât de benefică este învățarea limbilor străine pentru buna funcționare a creierului nostru. Creierul procesează și stochează informații în moduri diferite, iar deprinderea unor diverse abilități poate întări considerabil unele dintre funcțiile sale specifice.
Impact pozitiv asupra creierului
Un studiu recent privind impactul învățării limbilor străine asupra creierului a arătat că persoanele care puteau vorbi mai multe limbi au avut rezultate mai bune la testele de atenție și inteligență generală și au demonstrat abilități de concentrare și memorie mai puternice decât ale celor care cunoșteau doar limba maternă. Într-un raport al Academiei Britanice, se arată că 90% dintre studiile care analizează efectul învățării limbilor străine asupra altor materii, cum ar fi matematica și știința, au raportat un impact pozitiv. Faptul că abilitățile lingvistice cresc semnificativ alte funcții cognitive, considerate esențiale pentru viața de zi cu zi, este un fenomen bine documentat.
Abilități menținute toată viața
Pe parcursul derulării mai multor studii, s-a observat că atenția și concentrarea se îmbunătățesc la cei care învață limbi noi, iar reținerea informațiilor pe termen lung este unul dintre avantajele cele mai bine documentate ale învățării limbilor străine. O echipă de cercetători suedezi a descoperit că studenții secțiilor de limbi străine care au exersat în mod regulat și au participat la lecții au experimentat o creștere fizică în anumite părți ale creierului. S-a observat că hipocampul și cortexul cerebral, zone ale creierului asociate cu învățarea și memoria, cresc în dimensiune.
Cu cât învățăm mai multe limbi, cu atât creierul nostru poate procesa și reține mai bine informații noi. Acesta este motivul pentru care nu este neobișnuit să auzim povești despre oameni care își amintesc perfect limbi pe care nu le-au studiat sau întrebuințat de mult timp.
Cunoștințe păstrate timp îndelungat
În vara anului trecut, Universitatea din York, Marea Britanie, a efectuat unele cercetări privind însușirea limbilor străine, folosind ca subiecți vârstnici englezi care au învățat limba franceză ca materie la școală. Deși au fost evaluați la limba franceză la cincizeci de ani distanță de la susținerea ultimului examen, participanții au avut performanțe la același nivel cu elevii de școală care tocmai fuseseră testați la respectiva materie. Această statistică extraordinară arată cât de durabile sunt cunoștințele dobândite în materie de limbi străine și cât de utilă este cu adevărat învățarea unei limbi.
Legătura dintre sănătatea creierului și longevitate
Deși știința are un drum lung de parcurs până să înțelegem pe deplin creierul uman, știm că acesta este responsabil pentru majoritatea funcțiilor corpului nostru și este vital dacă avem ca obiectiv o viață lungă, sănătoasă și satisfăcătoare.
Este posibil să mai pierdem din capacitatea de absorbție a informațiilor pe care o avem când suntem foarte tineri, dar creierul nostru rămâne în continuare cu un potențial enorm de utilizare, adaptare, dezvoltare și modelare prin experiențe și învățare. Practic, învățarea unei noi limbi oferă o puternică mână de ajutor sănătății creierului și longevității.
Cel mai bun prieten al creierului sănătos
În esență, învățarea este cel mai bun prieten al creierului sănătos. Petrecerea timpului dobândind noi abilități, inclusiv o limbă străină, poate stimula neuroplasticitatea creierului – capacitatea acestuia de a crește, de a se schimba, de a face noi conexiuni și de a funcționa într-un mod nou.
Învățarea unei limbi poate îmbunătăți funcția generală a creierului și capacitatea de a face operațiuni esențiale, cum ar fi stocarea și reamintirea informațiilor, procesarea amintirilor, concentrarea și rezolvarea problemelor. În plus, celelalte abilități care se dezvoltă în timpul studiului susțin și funcția pe termen lung a creierului, cum ar fi comunicarea eficientă, ascultarea activă și, din nou, rezolvarea problemelor. Chiar și perioadele scurte și intense de învățare ne pot spori abilitățile de atenție. Învățarea limbilor ne poate schimba creierul și poate ajuta la încetinirea declinului cognitiv.
Schimbări în fiziologia creierului
Scanările creierului au dezvăluit ceva fascinant: părțile creierului legate de limbaj se pot schimba fizic pe măsură ce învățăm. Un studiu efectuat asupra unor cursanți adulți a arătat creșterea hipocampului, o zonă care este implicată în manipularea amintirilor, învățarea și gestionarea emoțiilor. La adulții mai tineri, chiar și învățarea pe termen scurt a limbilor străine poate duce la aceste schimbări în fiziologia creierului. Iar hipocampul este o parte importantă a creierului de care trebuie să ne îngrijim la orice vârstă – degradarea sa este strâns legată de boala Alzheimer și ne pune memoria la grea încercare pe măsură ce îmbătrânim.
Încetinirea declinului cognitiv asociat vârstei
Deși nu ne putem opri creierul să îmbătrânească, vorbirea unei a doua limbi poate încetini declinul cognitiv legat de vârstă. Când se compară modul în care creierul monolingv îmbătrânește, bilingvismul și multilingvismul au fost asociate cu o mai bună funcție cerebrală și cognitivă la adulții în vârstă, precum și cu un anume potențial de întârziere a apariției demenței.
Seniorii bilingvi au adesea o cogniție mai bună, cum ar fi capacitatea de a se concentra și de a trece cu ușurință de la o sarcină la alta. Acest lucru se datorează, probabil, faptului că creierele bilingve alternează în mod regulat între limbi și aleg pe care să o uziteze sau pe care să o dezactiveze atunci când este necesar.
La orice vârstă, experiențele noi (inclusiv studiul!) ajută la întărirea și formarea de noi conexiuni în creier. Indiferent de nivelul de învățare a limbilor străine la care se află o persoană, combinarea acestor experiențe noi cu practica oferă beneficiile menționate.
Cel mai bun moment pentru învățarea unei limbi
La cursanții adulți, cele mai mari îmbunătățiri ale funcției creierului obținute din învățarea unei noi limbi se văd la cei care nu sunt deja poligloți. Dacă vă doriți să învățați o a treia sau o a patra limbă, orientați-vă către una cu un alfabet diferit sau către una care face parte dintr-o altă familie lingvistică, pentru a înregistra experiențe de învățare unice.
Deci, indiferent de produsele magice pe care industria anti-îmbătrânire le oferă, susținerea sănătății creierului rămâne un pilon al longevității. Iar învățarea unei noi limbi – chiar și mai târziu în viață – vă poate ajuta să trăiți o viață mai lungă și mai sănătoasă, fortificându-vă creierul. În cazul vârstnicilor, cu cât vorbesc mai multe limbi, cu atât se observă mai bine îmbunătățirile funcției creierului.