x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Alimentul-cheie pentru a preveni creșterea bruscă a glicemiei înainte de a consuma dulciuri

Alimentul-cheie pentru a preveni creșterea bruscă a glicemiei înainte de a consuma dulciuri

de Redacția Jurnalul    |    09 Iul 2024   •   13:15
Alimentul-cheie pentru a preveni creșterea bruscă a glicemiei înainte de a consuma dulciuri
Sursa foto: Unsplash.com

Medicul Lavinia Bratu a explicat, în exclusivitate pentru emisiunea "iThink" cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, că înainte de a consuma carbohidrați, ar trebui să includem morcovi în alimentație. Ea subliniază că fiecare individ are nevoi diferite și nu există o dietă universal valabilă pentru toți.

„Carbohidrații sunt una dintre cele trei categorii de macroelemente, alături de proteine și lipide. Deși gustul dulce este adesea plăcut, zahărul rafinat și produsele ce conțin zahăr rafinat nu sunt carbohidrați de calitate, fiind doar calorii goale fără nutrienți,” a explicat Bratu.

Ea a menționat și importanța consumului de fibre înainte de carbohidrați, făcând referire la cartea ”Revoluția glucozei”, care subliniază necesitatea introducerii fibrelor pentru a evita creșterile bruște ale glicemiei.

„Creierul se bucură și îi place foarte tare dulcele, ciocolata amăruie, dar avem nevoie să înțelegem că un zahăr, de exemplu, rafinat, produsele cu zahăr rafinat, nu reprezintă un carbohidrat de bună calitate. Sunt calorii goale, nu au niciun nutrient.

Există o carte foarte bună pe piață acum, numită ”Revoluția glucozei”, care este una intre cele mai bune cărți și m-am bucurat să văd că există astfel de lucruri. Aceasta explică de ce este foarte important să nu consumăm carbohidrați. Sau înainte de carbohidrați, trebuie să începem cu altceva, de exemplu cu fibre.

Eu și soțul meu, mai mereu când călătorim, ne luăm la noi morcovi și nuci. De ce? Pentru că acestea, pe lângă faptul că sunt super alimente, morcovul este alimentul pe care mămicile îl dau copiilor la formatarea microbiomului, imediat după laptele de sân. Deci dacă atunci ne formatează microbiomul, cum să nu mă opresc asupra morcovului acum? Dacă atunci ne startează microbiomul și facilitează dezvoltarea bacteriilor bune, cu care avem nevoie să fim foarte buni prieteni, de ce credem noi că acum, oameni maturi, nu avem nevoie de acest morcov care vine cu niște antioxidanți, vine cu o informație, cu fibre, cu tot ceea ce înseamnă ca să ajungem la probiotice?

Cumva, înainte să consumăm glucide, înainte să ne bucurăm de ceva dulce, avem nevoie să introducem niște fibre, avem nevoie să consumăm de exemplu, la micul dejun, proteine înainte de carbohidrați, pentru a evita o creștere, un spike glicemic, despre care se tot vorbește în ultimul timp. Pentru că atunci când ai un spike glicemic, când introduci un glucid de bună sau de mai puțin bună calitate, poate să fie chiar un fruct și unii dintre noi să avem un spike glicemic de la un suc de fructe pe stomacul gol.

Nu aș recomanda niciodată un suc de fructe pe stomacul gol, dar un smoothie, de exemplu, verde, cu fructe care nu sunt foarte dulci, un smoothie în care introduce afinele, care sunt în top trei cele mai bune alimente ever, este foarte bun”, a concluzionat medicul în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN

 

×
Subiecte în articol: Medicul Lavinia Bratu carbohidrati