Studiul se cheamă MicroAge și va fi lansat, marţi, la ora 10.00 GMT, către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), cu o rachetă SpaceX Falcon 9 de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida.
Prin urmare, celulele musculare umane crescute în laborator, de mărimea unui bob de orez, au fost amplasate în suporturi mici, de dimensiunea unei ascuţitoare, realizate la imprimante 3D.
Ajunse în spaţiu, acestea vor fi stimulate cu ajutorul energiei electrice pentru a se induce contracţii în ţesutul muscular.
Timpul în condiţii de gravitaţie zero le poate provoca astronauţilor o slăbire a muşchilor dar îşi revin la întoarcerea lor pe pământ.
Masa musculară scade cu timpul, ceea ce afectează capacitatea de a îndeplini sarcini de zi cu zi şi poate provoca o serie de probleme, inclusiv un risc mai mare de cădere şi timpi mai îndelungaţi de recuperare în urma leziunilor suferite.
''Îmbătrânirea este una dintre cele mai mari provocări ale secolului 21, iar noi vom învăţa o mulţime de lucruri despre modul în care muşchiul răspunde la microgravitaţie şi îmbătrânire în urma datelor pe care le obţinem din acest studiu.
Echipa a trebuit să muncească extrem de mult în ultimii trei ani pentru a depăşi numeroasele provocări asociate trimiterii ştiinţei noastre în spaţiu. De exemplu, echipamentul electronic necesar pentru a întreprinde aceste studii umple de obicei un birou mare, însă noi am reuşit să îl micşorăm până la dimensiunea unui pachet de cărţi. Această activitate de dezvoltare pe sisteme automatizate şi miniaturizate reprezintă o inovaţie interesantă ce ar putea avea o aplicaţie mai extinsă în viitor'', spune prof. Malcolm Jackson de la Universitatea din Liverpool.
Kayser Space are sediul la Harwell Space Cluster din Oxfordshire și a proiectat şi construit partea științifcă pentru adaptarea celulelor musculare astfel încât acestea să supravieţuiască schimbărilor de temperatură, vibraţiilor şi forţei G din momentul lansării.
Expediția va reveni pe Pământ în ianuarie 2022.