x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Prima retină artificială ajunge în Europa

Prima retină artificială ajunge în Europa

02 Mar 2011   •   16:35
Prima retină artificială ajunge în Europa

154432-blindfolded.jpgO companie americană, care produce retine artificiale, a obţinut acordul Uniunii Europene de a exporta produsul şi în ţările de pe Bătrânul Continent.

 

Dispozitivul, denumit Argus II, a fost testat cu succes pe pacienţii din SUA, ţară în care peste 100.000 de persoane îşi pierd vederea după vârsta de 40 de ani. Practic, Argus II foloseşte o micro-cameră încorporată în partea din faţă a ochelarilor pentru a capta imagini care sunt transmise la 60 de electrozi aşezaţi pe un cip implantat chirurgical în spatele retinei deteriorate.

 

Electrozii stimulează nervii, apoi centrul vizual al creierului. Potrivit postului american de televiziune CBS, imaginea obţinută nu este foarte distinctă, în condiţiile în care conţine echivalentul a doar 60 pixeli, în comparaţie cu milioanele prezente în mod normal, atunci când o retină sănătoasă realizează transmisia instantanee către creier.

 

Dar este un început impresionant, iar gradul de vizibilitate recăpătat este de natură să îmbunătăţească în mod semnificativ creşterea numărului de electrozi implantaţi. Chiar dacă nu redă vederea complet, Argus II permite pacienţilor să distingă clar lumina, dar şi forma obiectelor.

 

Dispozitivul va fi pus în vânzare în Europa în vara acestui an, la un preţ de aproximativ 100.000 dolari, care nu include şi costurile intervenţiei chirurgicale. De asemenea, nu se ştie deocamdată dacă preţul destul de piperat va fi acoperit de asigurările medicale.

 

×