Pupat prin gard american

De multe ori unei natiuni ii trebuie o idee, un simtamant ca sa-si coaguleze toate fortele, sa le alinieze in spatele unei bucurii sau unui gand majestuos. Altfel, fara acest cheag de simtire care sa cuprinda milioane de oameni exista riscul ca un popor sa se risipeasca intr-un fel in banalul zilnic, in mici frecusuri si carteli. Asa e construita faptura omeneasca, sa aiba nevoie de un steag in spatele caruia sa defileze solidar. Este una din marile tristeti aduse de absenta fotbalului romanesc in sarbatoarea planetara a Mondialului din Germania. Caci le e dor romanilor sa ridice chiote de bucurie in balcoane la miez de noapte ca in noptile in care Romania izbandea altadata in meciurile Campionatului Mondial din America. Le e dor romanilor de intalnirile pline de entuziasm si explozie de bucurie din Piata Universitatii dupa meciuri in care, precum intr-un furtunos rodeo, tricolorii reuseau sa ramana in sa domolind mustangi celebri, armasari pur-sange, focosi si plini de nazuri, cum ar fi vedete ca Batistuta, Asprilla, Valderama si alti idoli ai fotbalului mondial. E intristator sa privesti Mondialul la televizor cu detasarea romanului care nu isi are trimisi la marea sarbatoare a fotbalului mondial din aceasta vara. Succesele tricolorilor nu ne mai lipesc sufletele unele de altele, suntem rudele sarace ale fotbalului, ramase stinghere acasa. Si doar mai umblam in sertarele cu amintiri frumoase, rememorand indracitele hore ale bucuriei ce se invarteau pe gazon in America dupa fiecare izbanda a fotbalistilor romani. Hore in care se prindeau de la severul antrenor Iordanescu pana la smecherasul Ilie Dumitrescu. Ne strangea tricolorul in jurul lui. Era o dupa-amiaza fierbinte de vara in Los Angeles de tasnea transpiratia prin piele. Se ispravise primul meci al nationalei noastre in care, impotriva tuturor pronosticurilor, tricolorii ingenuncheasera marile vedete ale Columbiei, creditate de regele Pele cu reale sanse de a castiga Mondialul. Dupa gardul de protectie, ridicat de zdrahonii politiei americane pentru a-i izola pe fotbalisti de multime, asteptau trei romani tinand strans un steag romanesc. Venisera tocmai din Satu-Mare pana in Los Angeles, strabatusera jumatate de geografie pentru a fi alaturi de bravul fundas al Nationalei, Daniel Prodan, vecin de cartier cu maramuresenii purtatori de drapel. Cand de la cabina, dupa victoria impotriva Columbiei, au aparut fotbalistii romani, cei trei satmareni l-au chemat langa gard pe Prodan. L-au pupat printre sarme felicitandu-l ca l-a anihilat pe temutul atacant columbian Asprilla. Unul dintre satmareni era preotul din cartierul din Satu-Mare, unde crescuse Daniel Prodan. "Era un baietel cuminte si respectuos, venea mereu la biserica cu mama lui. De cand a devenit mare fotbalist a ajutat biserica cu bani si multa modestie." Cei trei maramureseni l-au rugat pe Daniel Prodan sa scrie ceva pe drapelul romanesc cu care ei venisera tocmai din Satu-Mare. Si sufletistul fotbalist roman a scris cu carioca pe tricolorul adus tocmai din Maramures: "Ne e dor de acasa, rugati-va pentru noi si in continuare!". Prodan a sarutat steagul si s-a urcat in autocarul plin cu ceilalti tricolori mergand spre sfortarea meciurilor urmatoare. Cand ghinionul a facut ca Suedia sa ne elimine in urma unei mingi balbaite de portarul nostru si de apararea tricolora, Florin Prunea plangea in hohote pe teren simtindu-se in mod gresit unicul vinovat de scoaterea din cursa a nationalei noastre. A alergat din celalalt colt al terenului dupa meci, capitanul Hagi l-a luat in brate pe Prunea care hohotea de plans si i-a zis apasat: "Iti multumesc pentru tot binele facut Nationalei noastre pana acum, pentru meciurile tale bune si pentru bucuria pe care am reusit sa o aducem celor de acasa. Nu mai plange, ca te strang de gat cu mainile mele".