x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate România, pe primul loc în UE la tuberculoză

România, pe primul loc în UE la tuberculoză

de Steluta Indrei    |    26 Mar 2012   •   20:04
România, pe primul loc în UE la tuberculoză

In anul 2010, Romania s-a situat pe primul loc intre tarile Uniunii Europene din punct de vedere al incidentei tuberculozei si pe locul sase in regiunea Europa a OMS, dupa Kazahstan, Republica Moldova, Georgia, Kirgistan si Tadjikistan. Astfel, tuberculoza ramane o problema majora de sanatate publica in tara noastra, desi incidenta bolii a scazut constant incepand din 2002. Acesta este mesajul transmis cu ocazia Zilei Mondiale de Lupta Impotriva Tuberculozei, marcata in fiecare an la 24 martie.

In perioada 2002-2011, incidenta tuberculozei a scazut cu 42%, de la peste 142 de cazuri la 100.000 de locuitori la 83 de cazuri la 100.000 de locuitori. In Romania, scaderea incidentei tuberculozei in ultimii 9 ani a fost in medie de 4,7% pe an, a afirmat doctor Elmira Ibraim, coordonatorul Programului National de Control al Tuberculozei.

Numarul cazurilor noi de tuberculoza inregistrate in anul 2011 a fost de 14.607, iar cel al recidivelor de 3.142, fata de 15.963 si respectiv 3.359 in anul 2010.

In ciuda acestor constatari pozitive, se mentin doua motive de ingrijorare cu privire la situatia tuberculozei in tara noastra: tuberculoza la copii si tuberculoza rezistenta la medicamente.

In lume, 70.000 de copii mor de tuberculoza
De altfel, principalul semnal de alarma al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) cu ocazia Zilei Mondiale a Tuberculozei s-a referit la tuberculoza in randul copiilor. Potrivit doctorului Victor Olsavszky, coordonatorul Biroului local OMS in Romania, tuberculoza trece deseori neobservata in randul copiilor din cauza dificultatilor de recunoastere a simptomelor. De aceea, tuberculoza este subdiagnosticata la copii.

Copiii contracteaza bacilul tuberculozei de la parinti sau alti adulti bolnavi de tuberculoza din jurul lor. Din acest motiv, OMS recomanda tratarea preventiva a copiilor care locuiesc in gospodarii unde un adult sufera de tuberculoza.

Potrivit estimarilor OMS, in fiecare an aproape 9 milioane de oameni din intreaga lume se imbolnavesc de tuberculoza, dintre care peste o jumatate de milion sunt copii si bebelusi sub 1 an. Mai grav, 70.000 de copii mor anual din cauza tuberculozei.
In Romania, incidenta tuberculozei la copii a scazut cu 51% in perioada 2002-2011, dar situatia se mentine in continuare grava. In 2011 s-au inregistrat 770 de cazuri de tuberculoza la copii, fata de 1.843 in anul 2002.

Doctor Gheorghe Murgoci, sef Sectie Pneumologie-pediatrie, de la Institutul "Marius Nasta', ne-a declarat ca tuberculoza la copii apare in focare familiare, in gospodarii sarace, unde locuiesc multe persoane intr-o camera. Copiii sub un an fac forme severe de tuberculoza aparute ca urmare a reactivarii infectiei tuberculoase la mama din cauza sarcinii. Un alt aspect asupra caruia ne atrage atentia doctorul Murgoci este tratamentul tuberculozei, care oricum este unul dur si indelungat si care devine si mai dificil de suportat si acceptat de copii. Ei trebuie sa stea internati in spital luni intregi fara mama pentru a urma tratamentul cu antibiotice. Sunt internati cu mame doar copiii sub an si cei sub 2 ani care mai sunt alaptati.

Riscam sa ramanem fara bani de medicamente
Dr. Gheorghe Murgoci mai subliniaza ca "tuberculoza este minimalizata in tara noastra. Ministerul Sanatatii nu aloca suficiente fonduri, iar anul acesta din septembrie, cand se termina banii de la Fondul Global de lupta contra tuberculozei, suntem in pericol de a ramane fara medicamente pentru tratarea tuberculozei'.

In plus, exista riscul ca bolnavii de tuberculoza sa nu mai aiba de cine sa fie tratati, pentru ca potrivit doctorului Murgoci, absolventii de medicina care aleg pneumologia ocolesc specialitate ftiziologie. "Majoritatea tinerilor pneumologi se indreapta catre bolile pulmonare obstructive, pentru ca tuberculoza este o boala infecto-contagioasa grava, o boala profesionala din cauza careia se imbolnavesc medici, asistente, infirmiere, rezidenti', spune dr. Murgoci.

Un bolnav de tuberculoza poate infecta 10-15 persoane
Tuberculoza este o boala infectioasa si contagioasa, care se transmite pe cale aeriana. O persoana care are tuberculoza si nu se trateaza poate infecta 10-15 persoane pe an, doar tusind langa acestea.
Simptomele tuberculozei sunt:
- tuse persistenta, care dureaza mai mult de 2-3 saptamani,
- febra,
- transpiratii in timpul noptii,
- pierderea apetitului,
- pierdere in greutate,
- tuse cu sange.

Tuberculoza poate afecta orice parte a organismului, dar in 90% din cazuri ea se localizeaza in plamani. Marea majoritate a persoanelor bolnave de tuberculoza pot fi vindecate cu un tratament antibiotic ieftin, dar care dureaza sase luni. Dupa numai cateva saptamani de tratament boala nu mai este contagioasa si apare imbunatatirea starii pacientilor. Netratata insa, tuberculoza poate ucide!

Oricine se poate imbolnavi de tuberculoza, dar boala este adesea legata de saracie, de conditiile precare de viata. In proportie de 90% pacientii provin din medii sarace, fara venituri, fara locuri de munca, cu mijloace reduse de subzistenta.

Bacilii rezistenti la antibiotice reduc drastic sansele de vindecare
Cea mai grava forma este tuberculoza multidrog-rezistenta (TB-MDR). Pacientii cu acesta forma de boala au cele mai mici sanse de vindecare, pentru ca TB-MDR este rezistenta la cel putin doua medicamente antituberculoase. Mai grav, ei pot transmite aceeasi forma de tuberculoza provocata de bacili rezistenti la antibiotice. Potrivit OMS, se inregistreaza cresterea cazurilor de TB-MDR, in lume existand in prezent aproape 500.000 de bolnavi cu TB-MDR.

In Romania, in anul 2010 au fost inregistrati 530 de bolnavi cu TB-MDR.

Cazurile de TB-MDR necesita tratamente mult mai agresive, cu 4-7 medicamente in asociere, administrate zilnic timp de 20-30 de luni. Medicamentele pentru TB-MDR sunt de 50 de ori mai scumpe decat cele pentru formele simple de tuberculoza, si cu toate acestea sunt mai putin eficiente si mai toxice.

Pentru a nu dezvolta TB-MDR este nevoie ca pacientii cu forme simple de tuberculoza sa urmeze tratamentul in mod corect si complet.

×