Ruda modestă din Bărăgan a devenit regina balului

Îşi scuipă în sân de uimire suporterii câtă frunză şi câtă iarbă ai echipelor umflate ca aluatul cu drojdie proaspătă, adică fanii echipelor cu ştaif, Steaua, Dinamo, Rapid, Timişoara, Cluj, cum că nimeni nu bănuia să fie în fruntea clasamentului o echipă de târguşor mic de Bărăgan, Unirea Urziceni.

Venită la balul fotbalului din prima ligă fără ifose, fără nazuri, echipa din Urziceni, asemeni unei rude din provincie, a păşit în vârful degetelor în casa grangurilor cu pantofii în mână, dar uite că ruda modestă a adus de la ţară toate bunătăţile: o găină de ogradă fără raze care au bătut-o în cap, nişte ouă din târtiţa găinii de curte, nişte preparate de porc hrănit zilnic din mâna gospodarului. La fel, şi echipa de fotbal din Urziceni a adus în campionat seriozitatea, modestia, cheful de luptă pentru o victorie. Toate după chipul şi asemănarea acestui băiat extraordinar care este Dan Petrescu, antrenorul. Şi toate aceste izbânzi fără caracterul şi trăinicia gândului şi lucrării lui Dan Petrescu nu s-ar fi înfăptuit. Pentru că trebuie să ne aducem aminte cine este Dan Petrescu. Când tatăl lui, colonelul Petrescu, l-a dus pe puştiulică din Drumul Taberei la echipa de pitici a Stelei, Dan a realizat că i-a atins cu mâna încălţările lui Dumnezeu. Într-una dintre zile, într-o iarnă burzuluită, era o viforniţă afară de nu mai circulau nici tramvaiele, micuţul Dan Petrescu avea însă antrenament. A plâns de mama focului, rugându-l pe tatăl său să-l ducă la antrenament. Au ajuns cu greu prin răsucirile de viforniţă şi la Steaua au găsit doar doi soldaţi, care dădeau cu lopata nămeţii, făcând o cărăruie îngustă. Au râs şi i-au zis puştiului: “Ce antrenament, piciule, du-te acasă lângă sobă!”. S-a rugat Dan Petrescu seară de seară să se înmoaie timpul ca să poată relua pregătirile cu echipa de pitici a Stelei. Povestea impresarul şi prietenul lui, Giovani Becali, că la toate cluburile unde l-a transferat pe Dan Petrescu a primit numai vorbe bune şi laude pentru el.

La Campionatul Mondial, Dan Petrescu a marcat un gol în ultimul minut de joc în poarta Angliei, consfinţind victoria şi lăsând în necalificare din grupe renumita reprezentativă a Angliei. Dan Petrescu juca în acea vreme la clubul din Londra, Chelsea. Nu i-a fost frică bărbatului crescut în Drumul Taberei că-l vor înjura colegii englezi şi spectatorii că prin golul său a rupt aripile naţionalei engleze. El şi-a făcut datoria modest, harnic şi adesea sclipitor pentru naţionala ţării lui, pentru România. După Campionatul Mondial, când s-a întors la clubul său – Chelsea, doar o zi colegii englezi s-au uitat chiondărâş la el, dar apoi l-au stimat şi mai tare. Tot când juca la Chelsea, s-a întâmplat ca şi celebrul fotbalist Gullit să avanseze din postul de jucător şi coleg cu Dan în poziţia de antrenor principal. Dan fusese coleg de echipă cu Gullit şi-n Italia. Erau prieteni. Când s-au reîntâlnit ca jucători colegi de echipă la Chelsea, amiciţia lor a continuat. Mergeau împreună la spectacole, luau cina împreună. Dar când Gullit a fost uns ca antrenor principal, Dan Petrescu a început să-i vorbească cu dumneavoastră şi să i se adreseze cu Mister.