x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Sa nu fluturi vantul cu pasapoartele

Sa nu fluturi vantul cu pasapoartele

de Florin Condurateanu    |    15 Iul 2006   •   00:00

SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA!
A fost o vreme si nu foarte departe cand fotbalul romanesc urca, urca harnic spre aerul rafinat al lumii selecte din fotbalul european si mondial. Urca cu ravna si nu multe spinari de antemergatori se vedeau in fata. Nu erau nu multi cei care ii depaseau pe fotbalistii romani. Se aflau ai nostri in primul pluton. Si, firesc, a inceput exportul de fotbalisti romani.
SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA!
A fost o vreme si nu foarte departe cand fotbalul romanesc urca, urca harnic spre aerul rafinat al lumii selecte din fotbalul european si mondial. Urca cu ravna si nu multe spinari de antemergatori se vedeau in fata. Nu erau nu multi cei care ii depaseau pe fotbalistii romani. Se aflau ai nostri in primul pluton. Si, firesc, a inceput exportul de fotbalisti romani. Marile cluburi din Europa i-au petit si i-au adus in familia lor. Dar asta nu fiindca fotbalistii nostri erau flacai aratosi, isteti la vorba si fara platfus. Marile cluburi europene ii achizitionau, fiindca ai nostri cu crampoane chiar dovedeau valoare. Cand au ajuns la marile cluburi in urma transferurilor, fotbalistii nostri exportati n-au fost flutura-vant, n-au fost chibiti obisnuiti sa stea mai mult pe margine, ei au pus osul la bataie pe teren, cucerind aprecierile tehnicienilor, laudele ziaristilor si iubirea publicului. Dan Petrescu a fost atat de iubit in Anglia, mai ales la Chelsea, incat, atunci cand a taiat aripile nationalei Angliei prin golul sau trimitand-o acasa, n-a fost privit cu incruntare la clubul londonez unde juca. In grupele intrecerii mondiale, Dan Petrescu, fundasul de la Chelsea, le-a strecurat mingea in plasa englezilor, si asta in ultimele minute, dupa care nationala Angliei s-a dus sa doarma in patul ei acasa privind mai departe Mondialul la televizor. Era atat de iubit Dan Petrescu in Anglia, incat dupa aceasta decapitare nu numai ca n-a cules nici o fluieratura de vendeta din partea tribunelor engleze, ci a continuat sa fie rasfatatul suporterilor din Londra.

Prietenul cel mai bun al lui Dan Petrescu, Gica Popescu, olteanul fara teama si repros, a fost cumparat de olandezii bogati de la Eindhoven, echipa concernului Philips. Cand a venit cu avionul in Olanda, Gica Popescu a avut surpriza sa observe ca pe cateva cladiri inalte clipeau firme de neon cu urarea de bun sosit "WELLCOME, GICA". Mai-marii clubului l-au lasat doua-trei zile sa se plimbe prin oras, dupa care la o sueta l-au tras de limba ce i-a placut prin magazine. Gica Popescu, intre altele, si-a exprimat admiratia pentru o garnitura de mobila vazuta intr-o vitrina. A doua zi la prima ora a diminetii, Gica Popescu a fost trezit din somn si niste muncitori in salopete i-au descarcat in fata usii setul de sufragerie si dormitor pe care-l laudase in taifasul cu sefii de la Eindhoven. In acea perioada, la echipa Eindhoven venise si Ronaldo, iar cand se facea incalzirea inainte de inceperea partidelor, tribunele olandeze scandau in culmea bucuriei doua nume: "Ronaldo!, Gica!". Foarte iubit a fost in Spania si Balint. Cand i s-a stricat grav genunchiul si clubul Burgos a vrut sa nu-i mai prelungeasca angajamentul, suporterii au amenintat ca, daca lui Balint nu i se prelungeste contractul, ei isi rup abonamentele in piata publica. Cu jocul lui fantezist si sfatosenia fara nici o trufie de vedeta, Gica Craioveanu s-a lipit de inimile suporte-rilor de la toate cluburile spaniole unde a jucat. La prima echipa care l-a cumparat de la Universitatea Craiova, suporterii spanioli au facut chiar un club al fanilor lui Craioveanu si cei care-l simpatizau nu s-au limitat la aplauze, scandari si autografe, s-au apucat si de treaba. Asa ca fanii spanioli i-au montat geamurile la casa si i-au facut toate amenajarile dorite de Gica in locuinta. Iar la ultimul club Ghetafe, sefii s-au rugat de Gica cu cerul si cu pamantul sa nu se retraga si sa mai joace un an, chiar daca in oasele lui se adunasera vreo 38 de primaveri, daca nu cumva de toamne.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete gica