x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Sanatoriile din Mangalia şi Techirghiol, la mâna Ministerului Sănătăţii

Sanatoriile din Mangalia şi Techirghiol, la mâna Ministerului Sănătăţii

24 Ian 2011   •   19:41

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa a solicitat Ministerului Sănătăţii ca Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia să nu fie desfiinţat, dar până în prezent nu a primit nici un răspuns, a declarat luni directorul instituţiei, Constantin Dina.

“Noi am solicitat menţinerea acestor unităţi, a Sanatoriului Balnear Mangalia şi a Sanatoriului Balnear Techirghiol, am cerut să rămână cu personalitate juridică proprie, având în vedere renumele pe care îl au cele două unităţii atât pe plan naţional, cât şi internaţional”, a precizat într-o conferinţă de presă directorul DSP Constanţa. El a menţionat că deocamdată nu a primit nici o informare de la Ministerul Sănătăţii legată de Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia.

Pe de altă parte, primarul municipiului Mangalia, Claudiu Tusac, a solicitat în urmă cu două săptămâni Ministerului Sănătăţii ca sanatoriul să nu fie desfiinţat, edilul propunându-i ministrului Cseke Attila ca unitatea medicală să treacă în administrarea autorităţilor locale.

La sfârşitul săptămânii trecute, aproximativ 200 de angajaţi ai Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia au protestat în faţa Casei de Cultură din Mangalia faţă de decizia Ministerului Sănătăţii de desfiinţare a unităţii sanitare.

Pe site-ul Ministerului Sănătăţii sunt postate, pentru dezbatere publică, patru hotărâri de guvern care vizează desfiinţarea şi reorganizarea mai multor unităţi sanitare, printre care şi Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia.

×