Se află de deochiul pe lista de compensate a Casei de Sănătate?

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Romănia e o ţară drăgălaşă plină de umor in care plictisul nu-şi găseşte loc. Se intămplă scene atăt de nostime incăt repovestindu-le te ţii nu numai tu, ci şi ascultătorii cu măinile de burtă de atăt răs. Cum le-o fi dănd prin cap unora atătea năzdrăvănii e o intrebare de la care ar putea demara studii interesante.

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Romănia e o ţară drăgălaşă plină de umor in care plictisul nu-şi găseşte loc. Se intămplă scene atăt de nostime incăt repovestindu-le te ţii nu numai tu, ci şi ascultătorii cu măinile de burtă de atăt răs. Cum le-o fi dănd prin cap unora atătea năzdrăvănii e o intrebare de la care ar putea demara studii interesante. Iată o nostimadă petrecută intr-un spital dintr-un orăşel de provincie, un fel de tărguşor cu şosea asfaltată prin centru, dar in nici un caz nu o şosea naţională de importanţă maximă. O doamnă din Bucureşti se dusese la sfărşit de săptămănă intr-o comună din apropierea orăşelului cu pricina. Obosită de viforul din meseria ei pe care o practica la tensiuni maxime, după ce măncase ceva mai temeinic, doamnei din capitală i s-a făcut rău. Privirea s-a impăienjenit, inima a luat-o la galop şi a fost cotropită de o moleşeală care sperie pe oricine. Cei din comună au sărit ca arşi intru ajutorarea oaspetului "de la capitală" şi au suit-o intr-o Dacie ce s-a infipt cu grăbire pe drumul spre orăşelul apropiat care se măndrea şi cu un spital. Un spital de mică anvergură, dar totuşi un spital. Era cald, sămbătă la prănz, blegeală de week-end, aşa că doamna din Bucureşti, cu leşinul ei cu tot, a dat doar de două asistente fără chef. "Care vă e diagnosticul?", au intrebat cucoanele in halat alb pe cea venită cu inima fălfăind şi bineinţeles fără habar de incadrarea stării rele ce-o cuprinsese. Pacienta "de la capitală" a ridicat din umeri "m-o fi pocnit o cădere de calciu". Faceţi-mi nişte calciu. S-au strămbat asistentele "Calciu precis n-avem, dar să vedem ce avem prin fişet". Cu chiu cu vai au deschis lacătul şi au rostit inseninate: "Sunt nişte fiole de metroclopramid, nu cumva aveţi şi niţică greaţă!". Decăt nimic, pacienta din capitală a acceptat injecţia din fiolele găsite in fişet. Răul nu s-a micşorat deloc, aşa că s-a lungit pe un pat. A trecut prin dreptul uşii o infirmieră mai spre apus de carieră: "Ce ai, femeie frumoasă, eşti moleşită şi-ţi bate inima. Hai să-ţi dau eu de deochiul ăl mare!". Şi a inceput infirmiera din reţeaua sanitară să bolborosească cuvinte: "Du-te dihonie pe pustii, du-te răule şi nu mai intoarce", tot scuipănd in dreapta şi stănga spre cucoana din Bucureşti. "Tăciuni n-am să-i sting la tocul uşii, dar tot o să-ţi treacă. Mergi niţel pe culoar să se scurgă răul. Şi pe urmă trănteşte-te aici in pat un sfert de oră, că fată de mare te-am făcut". Nu ştiu cum s-a intămplat că după un sfert de oră, doamna din Bucureşti s-a simţit chiar bine. O intrebare insă ne chinuie: s-o afla datul de deochi in lista de servicii compensate a Casei de Asigurări de Sănătate?