x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Secretul tinereții creierului. Medicul Alexandru Vlad Ciurea spune cum a reușit să scape de depresie

Secretul tinereții creierului. Medicul Alexandru Vlad Ciurea spune cum a reușit să scape de depresie

25 Oct 2022   •   13:25
Secretul tinereții creierului. Medicul Alexandru Vlad Ciurea spune cum a reușit să scape de depresie

Tinerețea creierului este menținută de toate lucrurile pe care le facem în fiecare zi, încă de la trezire, potrivit medicului neurolog Alexandru Vlad Ciurea. Acesta povestește cum a reușit să scape de depresie.

"Să nu uităm optimismul! În primul rând trezire de dimineață. Mâine tot la 5:30 mă trezesc. La 6:30 încerc să părăsesc domiciliul, să plec spre serviciu. Trec prin Piața Victoriei. E liniște. Contează enorm deschiderea geamului cu primele raze de soare. Beau două pahare de apă de dimineață, la temperatura camerei. Mănânc ceva. După aceea vine cafeaua, ca un fel de răsfăț", a explicat acesta la Antena 3 CNN.

De asemenea, adulții au nevoie de 6-7 ore de somn în fiecare noapte, în timp ce copiilor le trebuie mai multă odihnă.  

"Tot timpul spun că în bătrâni se spunea că ne culcăm cu găinile și ne trezim cu cântatul cocoșului. Ei știu foarte bine", amintește Alexandru Vlad Ciurea. 

Medicul spune că a suferit de depresie dar a depășit-o prin autoeducare și muncă. 

"M-am autoeducat. Am vorbit tare, dar m-am plimbat așa de nebun, și așa am început să vorbesc tare, să mă autoevaluez, să zic că nu se poate. Trebuie să ies din asta. Sunt pe picioare, sunt sănătos, am putere, trebuie să ies! Creierul meu s-a clătinat. Asta nu înseamnă nimic. Mergem înainte și vedem ce putem să facem. Și munca m-a scos. Munca m-a scos din impas", a povestit specialistul.

×