x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Spitalul Judeţean, amendat cu 10.000 de lei de ITM

Spitalul Judeţean, amendat cu 10.000 de lei de ITM

19 Ian 2011   •   20:40

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc a fost amendat cu suma de 10.000 lei de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Harghita, întrucât centrala termică a unităţii sanitare nu are autorizare ISCIR.

 Managerul spitalului, dr Demeter Ferencz, a declarat pentru Agerpres că reprezentanţii ITM nu au ţinut cont de faptul că procedurile de autorizare sunt începute, dar au fost sistate momentan din cauza lipsei fondurilor.

Procedurile se vor relua după votarea bugetului CJ Harghita şi se speră că lucrările de reabilitare vor începe în luna februarie.

Managerul spitalului a anunţat că va contesta amenda aplicată de ITM Harghita.

 Purtătorul de cuvânt al ITM Harghita, Daniela Bortoş, a declarat că amenda a fost aplicată pentru încălcarea Legii privind securitatea şi sănătatea în muncă, întrucât “cazanele, compresoarele şi autoclavele centralei termice aveau expirată data de autorizare ISCIR şi putea fi pusă în pericol viaţa lucrătorilor”.

×