x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Sute de medici se întâlnesc să discute noutăţile din domeniu

Sute de medici se întâlnesc să discute noutăţile din domeniu

de Paul Bardasu    |    29 Sep 2017   •   18:11
Sute de medici se întâlnesc să discute noutăţile din domeniu

Unul dintre cele mai impotante evenimente din domeniul medical se va desfăşura pe parcursul a trei zile, între 12 şi 14 octombire, la Bucureşti. Peste 500 de doctori specialişti, atât români, cât şi străini, vor participa la a treia ediţie a Congresului Clubului Regal al Medicilor, pentru a discuta cele mai noi tehnici şi descoperiri din domeniile obstetrică- ginecologie, chirurgie generală, imagistică, medicină de laborator, gastroenterologie, ORL, oftalmologie, pediatrie sau neonatologie.

Printre speakerii străini care au confirmat deja participarea se află conf. dr Hemant Sawnani (Departamentul de pediatrie al Cincinnati Children’s Hospital Medical Center, medic primar pneumolog la Comprehensive Neuromuscular Center Cincinnati Children’s, membru în American Academy of Sleep Medicine și în American Thoracic Society) și prof. univ. dr. Narong Simakajornboo (Departamentul de pediatrie al Cincinnati Children’s Hospital Medical Center, director al Centrului de Somnologie și al programului de formare în somnologie, membru în American Academy of Sleep Medicine, the American Thoracic Society, the Sleep Research Society și în Society for pediatric Research).

Efortul medical al conf. dr. Hemant Sawnani este dedicat managementului pulmonar al copiilor cu boli neuromusculare. Specialistul este, de asemenea, implicat în cercetarea rezultatelor în DMD (distrofie musculară Duchenne) și în elaborarea unor ghiduri și protocoale pentru managementul DMD și SMA (atrofie musculară spinală).

Prof. univ. dr. Narong Simakajornboon a fost beneficiarul unor granturi de cercetare finanțate de American Lung Association și American Heart Association, care au studiat efectul fumatului la mamă asupra dezvoltării controlului respirației. De asemenea, este co-cercetator pe proiecte finanțate de NIH ce au ca scop evaluarea respirației pe timpul somnului la adolescenții obezi cu apnee obstructivă de somn, care au suferit o intervenție chirurgicală bariatrică. Alte domenii de cercetare în care activează sunt somnul sugarului, sindromul picioarelor neliniștite la copii, precum și somnul la copiii cu leziuni produse de arsuri.

Printre temele de anul acesta sunt abordarea multidisciplinară în patologia ginecologică și obstetricală, abordarea multidisciplinară în managementul pacientului nou- născut, abordarea multidisciplinară în managementul pacientului pediatric, clinica sânului, chirurgia generală/ chirurgie minim invazivă (toracică, neurochirurgie, cardiovasculară), abordarea multidisciplinară în gastroenterologie, abordarea multidisciplinară a pacientului oftalmologic, atitudinea multidisciplinară a pacientului ORL, medicina de laborator şi neuroscience. Mai multe informații despre congres găsiţi pe adresa www.clubulregal.ro.

×