Un destin deloc comun: Aurel-Dragos Munteanu

Dupa o batalie de doi ani cu un cancer, a murit discret, asa cum a trait, Aurel-Dragos Munteanu, scriitor si om politic roman, cu un destin deloc comun. Acest destin a fost in mare masura rezultatul optiunilor sale, optiuni care s-au materializat in luari de pozitie nete, impartasite de putini dintre confratii lui din lumea literara sau politica.

Cine citea presa literara a anilor ’70 din Romania isi aminteste poate de un Aurel-Dragos Munteanu patriot, cu ecouri publicistice nu intotdeauna entuziasmante. Parea - sau cel putin asa il percepeam eu - un lup tanar, talentat, dar in fond aliniat. M-am inselat. Aveam sa aud curand din lumea mica si intens, supravegheata a celor care-l detestau pe Ceausescu si regimul sau, ca Aurel-Dragos Munteanu este "un radical". Nu se ferea si nu-i era frica.

Avea sa devina unul dintre putinii disidenti romani reali. In perioada in care a infruntat direct regimul Ceausescu si-a gasit refugiu la Federatia Comunitatilor Evreiesti, firma unei comunitati abia tolerate si pe cale de disparitie. La schimbarea de regim din decembrie 1989 avea in buzunar o viza de emigrare spre Statele Unite, viza pe care o datora disidentei sale.

Cult, cunoscator al multor limbi straine, Aurel-Dragos Munteanu ar fi putut sa faca fara dificultate o cariera universitara sau de cercetare peste Ocean. A optat sa ramana in tara ca prim-director al unei Televiziuni Romane posttotalitare si ca purtator de cuvant al unui regim popular, dar intens contestat. In martie 1990, avea sa devina ambasador al Romaniei la ONU si presedinte al Consiliului de Securitate in momentul invaziei Kuweitului de catre Irak. A negociat cinci rezolutii ale Consiliului de Securitate fara un singur vot negativ. Intre 1992 si 1994, a fost ambasador al Romaniei in Statele Unite, in timpul mandatului sau la Washington, Romania reobtinand Clauza Natiunii celei mai Favorizate (MFN).

Curand dupa acest succes, a intervenit din nou o ruptura, de aceasta data cu puterea politica pe care o reprezentase pana atunci. Ruptura a fost de fond, iar circumstantele, complicate si dramatice. A preferat sa-si paraseasca tara pentru totdeauna, dar nu inainte de a-si lua ramas bun, la Bucuresti, de la cel al carui reprezentant fusese. Stia ca risca sa fie folosit din nou de forte vechi si cunoscute pe care le detesta. A suferit mult, dar pentru el nu a mai existat o cale de intoarcere: Aurel-Dragos Munteanu s-a extras pentru totdeauna din apele tulburi si nu tocmai curate ale tranzitiei postcomuniste.

La inmormantarea sa, mesajul celui de-al 41-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii - George Bush - il descria pe Aurel-Dragos Munteanu ca pe un "adevarat patriot, un ambasador foarte eficace si o fiinta umana calda". Caldura lui Aurel-Dragos Munteanu ne lipseste deja.

Radu Ioanid este directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internationale, Centrul de Studii Avansate asupra Holocaustului, in cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington. S-a nascut la Bucuresti si are studii de sociologie, filosofie si istorie in Bucuresti, Cluj si Paris.