Dupa o batalie de doi ani cu un cancer, a murit discret, asa cum a trait, Aurel-Dragos Munteanu, scriitor si om politic roman, cu un destin deloc comun. Acest destin a fost in mare masura rezultatul optiunilor sale, optiuni care s-au materializat in luari de pozitie nete, impartasite de putini dintre confratii lui din lumea literara sau politica.
![](/modules/pnCPG/coppermine/albums/userpics/10001/thumb_Untitled-1%7E1408.jpg)
Avea sa devina unul dintre putinii disidenti romani reali. In perioada in care a infruntat direct regimul Ceausescu si-a gasit refugiu la Federatia Comunitatilor Evreiesti, firma unei comunitati abia tolerate si pe cale de disparitie. La schimbarea de regim din decembrie 1989 avea in buzunar o viza de emigrare spre Statele Unite, viza pe care o datora disidentei sale.
Curand dupa acest succes, a intervenit din nou o ruptura, de aceasta data cu puterea politica pe care o reprezentase pana atunci. Ruptura a fost de fond, iar circumstantele, complicate si dramatice. A preferat sa-si paraseasca tara pentru totdeauna, dar nu inainte de a-si lua ramas bun, la Bucuresti, de la cel al carui reprezentant fusese. Stia ca risca sa fie folosit din nou de forte vechi si cunoscute pe care le detesta. A suferit mult, dar pentru el nu a mai existat o cale de intoarcere: Aurel-Dragos Munteanu s-a extras pentru totdeauna din apele tulburi si nu tocmai curate ale tranzitiei postcomuniste.
La inmormantarea sa, mesajul celui de-al 41-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii - George Bush - il descria pe Aurel-Dragos Munteanu ca pe un "adevarat patriot, un ambasador foarte eficace si o fiinta umana calda". Caldura lui Aurel-Dragos Munteanu ne lipseste deja.