x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Vaccinul anti COVID-19 produs de Pfizer este eficient împotriva tulpinii Delta. Ce protecție oferă tratamentul

Vaccinul anti COVID-19 produs de Pfizer este eficient împotriva tulpinii Delta. Ce protecție oferă tratamentul

05 Oct 2021   •   11:44
Vaccinul anti COVID-19 produs  de Pfizer este eficient împotriva tulpinii Delta. Ce protecție oferă tratamentul
Sursa foto: Hepta

Vaccinul anti COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech este eficient împotriva tuturor tulpinilor timp  de cel puțin șase luni de la administrare, arată un studiu publicat în revista The Lancet, citat de AFP.

Cercetarea a fost realizată de Pfizer împreună cu reţeaua de sănătate americană Kaiser Permanente prin analizarea datelor medicale de la 3,4 milioane de oameni din California, în intervalul 4 decembrie 2020 - 8 august 2021.

Studiul arată că protecția acestuia scade în timp, de la 88% în luna următoare imunizăriii cu cea de-a doua doză, la 475 după șase luni. Totodată, acesta este eficient în proporție de 90% împotriva formelor grave, inclusiv a tulpinii Delta, timp de jumătate de an. 

"O analiză specifică a variantelor arată clar că vaccinul este eficace împotriva tuturor tipurilor de variante. Persoanele infectate cu COVID-19 care primiseră două doze de vaccin au fost infectate cel mai adesea din cauza unei diminuări a eficacităţii vaccinului în timp şi nu pentru că o variantă sau alta scapă protecţiei oferite de vaccin", a spus Luis Jodar, vicepreşedinte şi director medical al companiei Pfizer.

Studiul nu a avut date despre eficiența purtării măștii de protecție, interacțiunile socale ori ocupația persoanelor analizate. 

 

×
Subiecte în articol: pfizer delta COVID