x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Vară pe picioare frumoase

Vară pe picioare frumoase

de Oana Antonescu    |    19 Mai 2009   •   00:00
Vară pe picioare frumoase

Zile însorite. Haine lejere, în culori exotice, sumare, care lasă la vedere mai toată anatomia, dar mai ales picioarele. Dar pentru a fi admirate, aşa cum reuşesc să o facă în mod admirabil italiencele, există soluţii simple care formează o adevărată strategie. Nu vă rămâne decât să o respectaţi, pas cu pas, pentru a avea o vară cu picioare frumoase.

Pasul 1: Hidratarea
Specialiştii ne recomandă să hidratăm picioarele: printr-un consum de apă optim, zilnic (1,5 - 2 litri de apă), prin aplicarea de creme cu proprietăţi hidratante de două ori pe zi (dimineaţa, seara).

Pasul 2: Epilarea
Alegeţi împreună cu cosmeticiană metodă potrivită pentru a îndepărta firele de păr de pe picioare.

Pasul 3: Masajul
Efectuaţi mişcări blânde, zilnic, folosind creme care îmbunătăţesc aspectul pielii, circulaţia periferică a sângelui. Pentru masaj, utilizaţi duşul cu apă călduţă şi rece, Masaţi în fiecare dimineaţă picioarele folosind o cremă cu efect tonifiant sau un gel pe bază de uleiuri esenţiale.

Pasul 4: Gomajul
Este indicat un gomaj săptămânal, cu produse speciale destinate îndepărtării celulelor moarte.

Pasul 5: Exerciţii fizice
Exerciţii speciale pentru membrele inferioare, care revigorează musculatura, menţin mobilitatea, ameliorează circulaţia sângelui, previn varicele şi alte suferinţe.

Pasul 6: Bronzul
Chiar dacă nu mergem la plajă sau lăsăm această plăcere pentru vacanţă, totuşi putem să ne permitem un bronz fără efecte negative asupra sănătăţii. Specialiştii ne indică în acest sens cremele autobronzante şi gelurile de colorare a pielii. Sunt produse care asigură un bronz plăcut, inofensiv. Şi modul lor de aplicare este la îndemâna oricui. În plus, ele se îndepărtează foarte uşor, la un simplu duş.

EPILARE, EPILARE, EPILARE
Unele metode de epilare sunt dureroase, altele costisitoare, dar un lucru este cert: îndepărtarea părului este întotdeauna necesară pentru frumuseţea picioarelor. Ceara şi aparatele de epilat smulg părul din rădăcină şi, chiar dacă irită pielea pentru o zi, garantează o piele fină pentru două-trei săptămâni.

De partea cealaltă, cremele epilatoare şi lama de ras trebuie folosite aproape zilnic şi agresează pielea, de aceea sunt mai puţin recomandate de către dermatologi. Atenţie la cremele şi gelurile de epilat! Multe femei sunt alergice la ele.

FĂRĂ DURERE
La finalul unei zile simţi că ai picioarele grele, dureroase. Repeţi într-una: "nu mă mai ţin picioarele"! Dar există soluţii simple care formează o adevărată strategie anti-durere.

Preparate din fruză de viţă de vie roşie, care conţin antocianidine, ce acţionează benefic în cazurile de insuficienţă venoasă. Se aplică sub formă de cataplasme, seara. Efecte spectaculoase în lupta cu durerea au florile şi frunzele de gălbenele, frunzele de pelin, sucul obţinut din tulpina plantei numite rostopască.

De asemenea, din fitoterapia dedicată picioarelor nu puteau lipsi extractele pe bază de aloe vera.
Fitoterapeuţii au pus la punct o cură de băi de plante: ienupăr şi mentă.
Efectul este rapid şi de durată.

 

Recomandat
n Gomajul blând o dată pe săptămână pe pielea umedă, cu mişcări circulare de la gleznă la genunchi.
n Duşul cu apă rece şi călduţă matinal. Timp de ceva minute, treceţi duşul pe fese, genunchi şi glezne.
n Creme sau lapte de corp cu elemente hrănitoare şi care hidratează pielea picioarelor, aplicată zilnic, ştiut fiind că mai ales în această zonă pielea este mai uscată.


Nerecomandat
n Tot ce strânge picioarele: pantaloni strâmţi, colanţi sau încălţăminte care comprimă picioarele.
n Tocurile înalte care reduc suprafaţa de contact cu solul, contribuind la oboseala exagerată a picioarelor.
n Expunerea exagerată la soare, deoarece picioarele nu se simt bine la temperaturi ridicate.
n Sporturile care implică opriri bruşte: tenis de câmp sau de sală
n Zborurile cu avionul pe distanţe mari, fără escale.

 


Tehnici speciale

n Comprese reci: aplicaţi pe membrele inferioare un prosop subţire împăturit, umezit în apă rece, astfel veţi acţiona asupra vaselor de sânge, veţi calma durerea şi obţineţi un efect de revigorare.
n Drenajul limfatic: este un masaj efectuat de un specialist cu scopul de a drena ţesuturile, a reduce edemele picioarelor obosite
n Presoterapia permite eliminarea toxinelor, stimulează circulaţia sangvină ajutând foarte mult picioarele umflate
n Hidromasajul şi masajul cu bule au efecte multiple: tonifiant, relaxant.

 

Exerciţii fizice

4895-91913-18_29_sante12copy.jpg

4895-91914-18_29_sante13copy.jpg

4895-91915-18_29_sante14copy.jpg

Culcat pe spate, cu genunchii îndoiţi la 45 de grade şi mâinile sub zona lombară, ridicaţi picioarele cu vârfurile întinse şi apoi depărtaţi-le

×
Subiecte în articol: picioarele recomandări