x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Beneficiile semințelor de mac

Beneficiile semințelor de mac

10 Oct 2016   •   14:12
Beneficiile semințelor de mac

Minusculele seminţe negre sau cenuşii au valori atât nutriţionale, cât şi medicinale. Sunt sursă de fibre, ajută la reducerea nivelului colesterolului „rău“ şi au acţiune analgezică, scrie clicksanatate.ro.

Macul de grădină (Papaver somniferum), o specie des întâlnită, produce aceste mici seminţe oleaginoase, care sunt folosite pe post de condiment în industria alimentară. Dincolo de aroma unică pe care o oferă preparatelor dulci sau sărate, seminţele de mac au proprietăţi antioxidante, contribuie la prevenirea bolilor şi te ajută să îţi menţii frumuseţea pielii şi a podoabei capilare.

Este bine de știut că macul este principala sursă de opium, substanţă folosită ca somnifer, calmant, analgezic şi stupefiant. Opiumul este un suc lăptos secretat de capsulele necoapte ale plantei, extras şi apoi uscat. Conţine o serie de alcaloizi cunoscuţi sub numele de opiacee, iar în aceeaşi categorie intră morfina, codeina, papaverina şi tebaina. Când e vorba de administrarea internă, seminţele de mac trebuie folosite cu precauţie, deoarece în ele se găsesc, în cantităţi mici, compuşi din familia opiaceelor.
Îmbunătăţesc digestia

Învelişul exterior al seminţelor de mac este o sursă excelentă de fibre. Vei obţine 19,5 grame de fibre din 100 de grame de seminţe de mac crude, ceea ce reprezintă mai bine de jumătate din doza zilnică recomandată. Un procent mare din fibrele pe care le conţin seminţele de mac este metabolizat lent, lucru care ajută la absorbţia apei în tractul digestiv. Astfel, constipaţia este ameliorată şi senzaţia de saţietate se menţine un timp mai îndelungat.

×
Subiecte în articol: mac seminte de mac