x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Ceaiul de măceşe scade febra

Ceaiul de măceşe scade febra

de Oana Antonescu    |    11 Noi 2008   •   00:00

Doar ce am intrat în sezonul rece, şi un număr-record de români s-au îmbolnăvit deja de guturai. Ne aşteptăm în următoarea perioadă şi la cazuri de gripă. Dacă răceala sau gripa sunt însoţite de febră, ea poate fi combătută prin remedii naturiste blânde, unele dintre ele indicate chiar şi copiilor.



Pentru cei mici
"Un ceai potrivit pentru copii este cel de măceşe, care are un gust plăcut şi este uşor acceptat, pentru că trebuie să avem în vedere şi acest aspect când tratăm copiii", spune dr Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul de Sănătate Clar Med. Pentru ceaiul de măceşe se folosesc 7-8 măceşe la o cană (250 ml) cu apă clocotită şi se fierb timp de cinci minute. "După ce îl strecurăm şi îl răcim puţin, putem adăuga miere sau/şi felii subţiri de lămâie, pentru o aromă mai plăcută. Putem administra copiilor până la patru căni de ceai pe zi. Un ceai la fel de bun – eficient şi plăcut la gust – se prepară din cătină. Se foloseşte o linguriţă de fructe crude (pentru că suntem în sezonul cătinei) la o cană cu apă fierbinte. Se infuzează câteva minute, iar dacă avem fructe uscate vom face un decoct, fierbând fructele timp de cinci minute. Se beau până la patru căni pe zi, iar dacă fructele fierte sunt pe placul copiilor ele se pot consuma ca atare, pentru că sunt bogate în vitamine şi minerale. Ceaiul de fructe de cătină poate fi îndulcit cu miere.

Fructele de pădure au, de asemenea, efect antifebril. Murele, zmeura, afinele, agrişele uscate se prepară ca şi fructele de cătină. Dacă cel mic are febră, dar şi tuşeşte, în ceaiurile împotriva febrei putem adăuga o linguriţă de nalbă uscată, de cimbru sau de salcâm. Sunt preferate nalba şi salcâmul, pentru că nu au aroma puternică a cimbrului, care poate fi neplăcută pentru cei mici.

Pentru adulţi

În cazul adulţilor, sunt recomandate ceaiurile cu efect mai puternic decât cele de fructe: urzica, păpădia, salcâmul sau gălbenelele. Împotriva febrei se poate folosi şi ceaiul verde, care are avantajul că este un puternic antioxidant. Se prepară o infuzie cu o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Nu trebuie să uităm nici de ceaiul de scoarţă de salcie, considerată aspirina naturală. El nu este recomandat copiilor, iar adulţii nu trebuie să-l bea pe stomacul gol, pentru că poate provoca neplăceri gastrice. La 250 ml de apă se pune o linguriţă de scoarţă pisată, se fierbe zece minute şi se beau cei 150-200 ml rămaşi numai după masă. Dacă febra este însoţită de tuse, vom adăuga în unul dintre aceste ceaiuri o linguriţă de cimbru, podbal sau frunze de nuc.

PREVENIŢI RĂCELILE!

Dr Cristina Bălănescu recomandă vârstnicilor ceaiul de echinacee pe toată perioada de toamnă şi de iarnă: câte o ceşcuţă în fiecare dimineaţă. Echinaceea întăreşte sistemul imunitar, prevenind astfel gripa şi răceala. Se prepară sub formă de infuzie: o linguriţă de plantă la o cană cu apă clocotită.

×
Subiecte în articol: ceaiul terapii complementare