x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Magia cerealelor

de Florina Zainescu    |    30 Apr 2008   •   00:00
Magia cerealelor
Sursa foto: Jurnalul foto/

Petras Bio este primul procesator de paste făinoase şi cereale integrale ecologice din România.

Petras Bio este primul procesator de paste făinoase şi cereale integrale ecologice din România.

 

Localizată în Deva, fabrica Petras Bio lucrează în parteneriat cu două ferme care produc cereale ecologice şi cu o moară, de asemenea eco. “Am început în 2006, pentru că am dorit să prelucrez pentru România cel puţin o parte din cantităţile foarte mari de cereale ecologice care sînt exportate. Petras Bio vine din iubirea noastră pentru pămînt, ce­reale şi oameni. Nu ne imaginăm să lucrăm altfel decît certificat ecolo­gic, pentru că ne dorim produse adevărate şi sănătoase”, spune Ma­rius Gabor, administratorul firmei.

 

OFERTE. Petras Bio produce mai multe tipuri de paste făinoase eco­­logice – tagliatelle, melci şi spira­le – atît din făină integrală de grîu comun, cît şi din făină integrală de grîu spelta. Spelta este cea mai veche dintre cereale şi strămoşul grîului co­mun şi, spre deosebire de acesta, este mult mai bogată în fibre, vitamine, acizi graşi esenţiali şi minera­le. Tagliatellele sînt fabricate prin la­­mi­nare şi nu prin extrudare (presare), păstrîndu-se astfel structura fi­brei şi neîncălzindu-se aluatul, şi sînt uscate la temperaturi joase. De ase­­menea, producătorul din Deva are în ofertă şi fulgi de grîu, de secară şi musli. Fulgii eco de grîu şi de secară sînt obţinuţi prin aburirea, la­mi­na­­rea şi uscarea boabelor de grîu, res­pectiv de secară. Tratamentul termic blînd la care au fost supuse boabele le face mai uşor digerabile, iar fo­lo­sirea boabelor întregi duce la păs­trarea in­tegrală a componentelor şi substanţelor nutritive din acestea. Pe lîngă produsele procesate, Petras Bio scoate pe piaţă şi “ar­pa­ca­şuri” eco: grîu integral, spelta integral şi se­cară integrală cu mare putere de în­colţire. Toate aceste produse sînt gus­toase, dar şi foarte sănătoase, fiind făcute din cereale şi făinuri in­te­grale, care păstrează toate “compo­nen­tele‘‘ boabelor şi substanţele be­ne­f­ice din acestea. Înlocuirea cer­e­a­le­lor rafinate cu cereale integrale este o modalitate simplă şi importan­tă de menţinere a unui nivel sănătos al glicemiei şi al insulinei, redu­cîndu-se astfel riscul îmbolnăvirii de diabet, dar şi de protajare a sistemului circulator şi de reducere a riscului apa­riţiei bolilor cardiace.

 

florina.zainescu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: bio petras bio