x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Metode de exfoliere SPA

Metode de exfoliere SPA

08 Mai 2007   •   00:00

De multe ori nici nu mai contează căt de hidratante sau de scumpe sunt cremele şi loţiunile de corp aplicate după duş, dacă o dată pe săptămănă nu realizăm şi o exfoliere riguroasă a pielii de pe tot corpul.

Dacă nu indepărtăm periodic celulele moarte care ne sufocă porii, pielea noastră nu mai este capabilă să beneficieze de substanţele valoroase din compoziţia unor creme şi loţiuni de corp. Şi de aceea, in ciuda tratamentelor scumpe aplicate, pielea arată din ce in ce mai deshidratată.

"Celulele moarte de la suprafaţa pielii se indepărtează prin metode mecanice, cum ar fi gomajul sau exfolierea, folosind geluri de duş speciale, săpunuri cu granule sau măşti care formează o peliculă pe faţă şi care se indepărtează ca şi ceara de epilat (peel-off mask)", arată dr. Carmen Madeleine Curea, medic primar dermato-venerolog in cadrul Spitalului Clinic Colentina.

Pentru o exfoliere cu efecte maxime, puteţi să vă creaţi acasă propria loţiune SPA din sare de mare, ulei esenţial de levănţică şi aloe vera. Folosiţi această loţiune exfoliantă in locul gelului de duş de la găt pănă la degetele picioarelor, efectul fiind atăt de redare a luminozităţii pielii, căt şi de indepărtare a eventualelor puncte de grăsime sau pete de pe corp. Specialiştii recomandă totuşi ca picioarele să beneficieze de un tratament special. Astfel, inainte de culcare, masaţi picioarele cu un amestec din sare de mare şi ceai de mentă.

SĂPTĂMĂNAL. Specialiştii cosmeticieni vă sfătuiesc să realizaţi o exfoliere generală cu produse naturale o dată pe săptămănă. Nu uitaţi de găt, ceafă, coate şi genunchi, deoarece acestea sunt zone mai pretenţioase, unde celulele moarte capătă un aspect inestetic şi care, netratate corespunzător, pot deveni chiar dureroase. In cazul persoanelor care işi exfoliază pielea de pe tot corpul periodic, ridurile işi vor face apariţia mai tărziu, deoarece exfolierea stimulează şi circulaţia sangvină la nivelul pielii.

×
Subiecte în articol: terapii complementare