x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare OFERTÂ - Fructe ecologice la Leacul

OFERTÂ - Fructe ecologice la Leacul

de Florina Zainescu    |    29 Sep 2008   •   00:00
OFERTÂ - Fructe ecologice la Leacul

Mere, pepeni galbeni, citrice şi alte fructe exotice certificate ecologic vă aşteaptă în galantarele magazinului Leacul din Capitală.



Mere, pepeni galbeni, citrice şi alte fructe exotice certificate ecologic vă aşteaptă în galantarele magazinului Leacul din Capitală.

Gustoase şi sănătoase, fructele proaspete nu trebuie să lipsească din dieta zilnică. Din păcate, mare parte din cele provenite din agricultura convenţională sunt "poluate" cu pesticide, crescute forţat cu ajutorul chimicalelor şi nu mai au nici un gust sau sunt injectate cu fel de fel de substanţe ca să-şi păstreze "pros­pe­ţi­mea" mai mult timp. Deşi în cantităţi mici, re­ziduurile de chimicale de sinteză din fructe sunt periculoase pentru că, în timp, se acumulează în organism şi pot crea probleme de sănătate, unele chiar foarte grave. De aceea, fructele crescute natural, fără chimicale, ecologice sunt tot mai căutate de consumatorii din întreaga lume.

Pe alese
Mai nou, astfel de produse sunt disponibile şi pe piaţa bucureşteană. Magazinul Leacul de pe Strada Hatmanul Arbore numărul 11 – lângă Perla – tocmai şi-a umplut galantarele cu mere, pepeni galbeni, banane, portocale, lămâi, kiwi, mango, lime, grapefruit roşu şi ananas. "Le-am adus din Austria, de la Biomarkt. Din păcate, în România nu am reuşit să găsim fructe ecologice, cu excepţia căpşunelor pe care le-am avut în primăvară", a declarat Dana Răileanu, administrator al magazinului Leacul.

Căutate
"Acesta este al doilea import de fructe. Am mai adus şi în vară, prin iulie-august. Merele au fost foarte căutate, s-au vândut foarte repede. Şi bananele şi kiwi au mers bine. Acum, că s-au terminat vacanţele, cererea va fi mai mare şi cred că vom face reaprovizionarea cu fructe săptămânal", a precizat Dana Răileanu.

Cantităţile de fructe aduse nu sunt foarte mari: 32 de kilograme de mere, 24 de kilograme de portocale, 22 kilograme de ananas, 18 kilograme de banane, tot atâtea de lămâi, 12 kilograme de mango, opt kilograme de lime şi aşa mai departe. Motivul: nefiind tratate cu chimicale, produsele eco sunt mai puţin rezistente decât cele convenţionale. Un kilogram de mere eco costă circa 14 lei, unul de portocale sau de pepene, 17 lei, bananele, undeva pe la 13 lei kilogramul. Kiwi, mango şi ananasul sunt ceva mai scumpe.

Pe lângă fructe proaspete, la Leacul se găsesc şi legume şi rădăcinoase ecologice de sezon: ardei capia şi ardei gras, sfeclă, fasole, ceapă uscată, vinete, cartofi, castraveţi, morcovi. Spre deosebi­re de fructe, legumele sunt de provenienţă autohtonă. În afară de Leacul, bucureştenii pot cum­pă­ra legume eco şi de la magazinul Pukka Food şi, din când în când, din piaţa volantă de la Universitate şi de la Târgul Ţăranului din Piaţa Amzei (atunci când aduc fermierii bio de la Biocoop Sibiu).

×
Subiecte în articol: fructe bio leacul