x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Soarele, pielea şi lavanda

Soarele, pielea şi lavanda

de Oana Antonescu    |    08 Iul 2008   •   00:00

Arsurile uşoare provocate de expunerea prelungită la soare pot fi tratate rapid şi eficient cu băi de plante şi comprese calmante. Dr Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul de Sănătate Clar Med, ne recomandă lavanda, renumită pentru proprietăţile sale calmante.



Arsurile uşoare provocate de expunerea prelungită la soare pot fi tratate rapid şi eficient cu băi de plante şi comprese calmante. Dr Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul de Sănătate Clar Med, ne recomandă lavanda, renumită pentru proprietăţile sale calmante. În cada cu apă caldă (nu fierbinte) se pun patru mîini cu flori de lavandă. Pentru un efect mai puternic şi mai rapid este recomandat maceratul din flori de lavandă, care se întrebuinţează în aplicaţii locale. La 200 ml de apă se foloseşte o lingură cu flori. Se lasă la macerat minimum patru ore, iar cu lichidul se tamponează apoi pielea iritată. Este recomandat să se folosească tifon pentru comprese, şi nu vată. Decoctul de rostopască este şi el un remediu foarte eficient al pielii arse de soare. Se foloseşte o lingură cu plantă la 250 ml de apă, se fierbe 10 minute şi se aplică pe piele, cu comprese.

Frunze de brusture

"Brusturele este un remediu la îndemînă pentru persoanele care se expun la soare pe malul rîurilor, acolo unde creşte această plantă. Frunza de brusture uşor zdrobită şi aplicată pe zonele roşii calmează rapid senzaţia de usturime", ne spune dr Cristina Bălănescu. Brusturele se poate prepara şi sub formă de decoct. La 250 ml de apă se foloseşte o lingură cu frunze zdrobite, care se fierb 10 minute. Cu lichidul se tamponează pielea iritată.

Specialistul nostru ne mai recomandă infuzia de trei-fraţi-pătaţi, care are de asemenea proprietăţi calmante. Se opăreşte planta, se strecoară imediat şi se aplică pe zonele roşii. Se lasă pe piele aproximativ 10 minute. Pentru tratarea arsurilor solare se mai poate folosi nalba sau lumînărica. Ambele se prepară sub formă de decoct, cu o lingură cu plantă la 250 ml de apă. Tincturile sînt foarte uşor de folosit şi nu ar trebui să lipsească din trusa medicală de concediu. Cele de mentă, eucalipt, ienupăr, rostopască sau levănţică diminuează durerea şi usturimea pielii. Ele se aplică pe un tifon, cu care se tamponează apoi pielea iritată.

AMESTEC. Persoanele care au acasă o plantă de aloe vera pot trata arsurile solare cu un amestec de ulei volatil de lavandă şi gel de aloe, ambele cu proprietăţi calmante şi cicatrizante. Pentru prepararea gelului se folosesc cinci picături de ulei de lavandă şi două linguri cu gel proaspăt de aloe, obţinut prin stoarcerea frunzelor acestei plante. Cele două se amestecă bine şi se aplică apoi pe zona de piele inflamată.

LA ÎNDEMÎNĂ. Dacă sînteţi în sejur la mare şi nu aveţi prin preajmă un magazin cu profil naturist, există şi remedii la îndemînă. Dr Cristina Bălănescu recomandă iaurtul şi mierea. Ele pot fi folosite separat sau împreună, amestecîndu-se în părţi egale. Iaurtul este răcoritor pentru piele, calmează arsurile, iar mierea ajută la regenerarea ţesutului cutanat şi totodată previne descuamarea pielii. Iaurtul se poate amesteca şi cu cîteva picături de ulei de lavandă sau rostopască.

×
Subiecte în articol: terapii complementare