x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Şofranul: mirodenie-medicament

Şofranul: mirodenie-medicament

de Gina Matei    |    16 Feb 2010   •   00:00
Şofranul: mirodenie-medicament
Sursa foto: /JURNALUL FOTO

Când spunem şofran ne gândim la un condiment. Însă, şofranul este mai mult. Este mirodenie-medicament. "Într-adevăr, şofranul este cunoscut mai degrabă ca mirodenie, însă este şi un medicament eficient, dar şi un colorant natural", precizează Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul Medical Clar Med.



Stimulent digestiv
Ca mirodenie, şofranul dă o aromă plăcută alimentelor. Adăugat constant în preparate, este considerat un bun stimulent digestiv. Pistilurile de şofran, macerate câteva ore în alcool, administrate pe stomacul gol înaintea petrecerilor , previne starea de beţie şi poate stopa abuzul de alcool.

Totodată, adăugat în mâncăruri, şofranul are efect tonic asupra inimii, iar asupra sistemului reproducător are un afect antitumoral. Printr-o utilizare frecventă, şofranul are proprietăţi antiinflamatoare.

Pentru degerături
Băile cu şofran sunt recomandate persoanelor care au suferit degerături. "În prealabil trebuie consultat medicul, deoarece presupune o conduită medicală specială. În paralel cu tratamentul medicamentos, se pot face şi băi cu şofran. În cazul în care degerăturile se semnalează la nivelul nasului şi al urechilor se pot face tamponări pe aceste zone cu infuzie din şofran, care reface circulaţia sanguină", menţionează doctor Cristina Bălănescu.

Efect antitumoral
Datorită conţinutului de alcaloizi, şofranul este şi un adevărat luptător împotriva tumorilor canceroase. "În cazul în care este vorba de o tumoră la nivelul pielii, se pot face aplicaţii cu cataplasme, dar dacă tumorile sunt de natură internă se recomandă a se consuma o cantitate foarte mare de ceai de şofran cu înghiţituri mici", menţionează dr Cristina Bălănescu.

Afrodisiac natural
Macerat 24 de ore într-un pahar cu vin roşu, şofronul îşi dovedeşte proprietăţile de afrodisiac. Are efecte rapide şi durabile, cu excepţia cazurilor când disfuncţiile organice sunt prea severe pentru a putea fi combătute cu astfel de stimulente.

CONTRAINDICAŢII. Atenţie la doza adiministrată! În doze prea mari, şofranul devine toxic. Şofranul este nerecomandat femeilor însărcinate. Specialistul nostru atrage atenţia că, în cazul acestora, depăşirea dozei recomandate poate provoca avortul.

×
Subiecte în articol: terapii complementare